Ceaiul de Chimen este recunoscut pentru proprietățile sale carminative, calmante la nivel gastric și intestinal, digestive și de stimulare a secrețiilor salivare, gastrice, intestinale și pancreatice. Acesta are și o acțiune antispastică, secretolitică și de stimulare a lactație la femeile care alăptează. Ceaiul de Chimen, similar celui de Anason sau Fenicul, contribuie la ușurarea digestiei, combaterea balonării și stimularea expectorării.

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 1

Ceai Chimen vrac

Ceai Chimen vrac Rol carminativ, secretolitic și galactogog.

Caracteristici generale Ceai Chimen vrac:

Ceaiul de Chimen este recunoscut pentru proprietățile sale carminative, calmante la nivel gastric și intestinal, digestive și de stimulare a secrețiilor salivare, gastrice, intestinale și pancreatice. Acesta are și o acțiune antispastică, secretolitică și de stimulare a lactație la femeile care alăptează.

Optimizarea digestiei și menținerea sănătății sistemului respirator sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare).

Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Acest lucru are o influență negativă asupra întregului corp și, cel mai adesea, afectează digestia, absorbția nutrienților și mucoasa gastrică și intestinală. Astfel, digestia, în special pe fondul unor dezechilibre la nivelul microbiotei intestinale (intoleranțe), dar și a unor dereglări de natură hepatobiliară („bilă leneșă”, „ficat gras”) sau pancreatică (producție insuficientă de enzime), poate avea de suferit, afectarea sa devenind evidentă odată cu apariția balonării, meteorismului, arsurilor gastrice asociate sau nu cu reflux gastroesofagian, a stărilor de greață, inapetență sau a poftelor alimentare exagerate. Nevoia menajării sistemului nostru digestiv, în care funcțiile hepatobiliare și pancreatice au un rol major, devine și mai evidentă în perioadele stresante când nu putem avea mese regulate, de sărbători, când consumăm alimente grele și după episoadele de post, când facem trecerea de la o alimentație restrictivă la una mai permisivă. În plus, ficatul și colecistul au nevoie de protecție și susținere pentru a se regenera și după abuzul de alcool, lipsa de somn, fumat, intoxicarea cu anumite substanțe, în perioadele de convalescență sau dacă urmăm anumite tratamente medicamentoase care suprasolicită funcția de detoxifiere a acestor organe.

De asemenea, în cazul persoanelor de sex feminin, un stil de viață solicitant, stresant sau dezorganizat poate duce și la perturbarea ciclului menstrual, la inducerea pubertății sau a menopauzei precoce, la tulburări de libido, la probleme de alăptare sau chiar la dificultăți în menținerea unei sarcini. Cel mai adesea, aceste probleme apar pe fondul unui sistem hormonal dereglat, dezechilibrele hormonale fiind induse, așa cum am mai menționat, de către stres și statusul inflamator. Un rol important este jucat și de către alimentație sau de către toxinele ce acționează ca disruptori hormonali (de ex., bisfenolul A, ftalații, dioxina, atrazina, DDT-ul ș.a.).

Nu în ultimul rând, expunerea constantă la medii în care calitatea aerului este scăzută (fumat pasiv sau activ, trafic intens, lucrul în laboratoare și fabrici de textile, panificație, ciment, expunerea la diverși factori alergeni, aerosoli sau compuși organici volatili etc.) poate cauza slăbirea imunității locale și iritarea și inflamarea căilor respiratorii și a plămânilor. În timp, pot apărea efecte marcante asupra sănătății aparatului respirator precum îngustarea și rigidizarea căilor aeriene, fapt ce poate îngreuna respirația, cauzând tuse și disconfort. Așadar, traiul în medii în care aerul este poluat are o influență negativă asupra întregului organism, dar cu precădere asupra sistemului respirator, acesta fiind la interfața directă cu aerul pe care îl inspirăm. Afectarea acestui sistem se manifestă, cel mai adesea, printr-o capacitate redusă de efort, dificultatea de a respira (respirație rapidă, superficială), dureri în piept, tuse, concentrație scăzută a oxigenului în sânge, oboseală cronică și o scădere a rezistenței față de diverși agenți patogeni. Nevoia protejării aparatului nostru respirator devine și mai evidentă în lunile de iarnă („anotimpul virozelor”) sau primăvara („sezonul alergiilor”) când imunitatea este și mai solicitată.

Curele cu ceaiuri și suplimente pe bază de plante cu efect antispastic, carminativ, secretolitic, antihistaminic, emenagog și galactogog, precum Chimenul, pot fi o soluție naturală și eficientă de a susține procesele digestive și de a calma și elibera căile respiratorii.

Mai mult, datorită prezenței compușilor fitoestrogenici în infuzia de Chimen, aceasta este foarte indicată și în stimularea lactației la femeile care alăptează, cu efecte benefice, de diminuare a colicilor abdominale și asupra sugarului.

Ingrediente Ceai Chimen vrac:

Fructe de Chimen (Carum carvi).

Detalii Ceai Chimen vrac:

Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni.

Pentru realizarea Ceaiului de Chimen, au fost folosite plante nemodificate genetic, obținute preponderent din flora spontană a țării noastre. Fructele de Chimen au fost recoltate manual, dimineața sau seara, în momentul brunificării acestora (35-40% dintre acestea), apoi uscate la temperaturi menajante, păstrându-și, așadar, proprietățile benefice. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.

Ceaiul de Chimen, similar celui de Anason sau Fenicul, contribuie la ușurarea digestiei, combaterea balonării și stimularea expectorării. În plus, compușii activi (de ex.: fitoestrogeni, flavonoizi, ulei volatil – carvonă, limonen; derivați terpenici – pinen, terpinolen, felandren, camfen, sabinen mircen, tujen, cariofilen, cadinen, fenchen, caren, cimen; lipide, glucide, proteine, taninuri, rezine, cumarine – umbeliferonă, scopoletină, herniarina, acizi organici; vitamine și săruri minerale – Cu, Zn, Ni, Co, Fe, Ca, Mg, Na, K, Cr, V, Ce, Mo, Ti ș.a.) din fructele de Chimen contribuie și la: diminuarea spasmelor sau contracțiilor involuntare de la nivelul bronhiilor și abdominal, ușurarea respirației prin fluidizarea secrețiilor bronșice, stimularea secreției glandelor mamare, modularea răspunsului imun prin efectul antihistaminic, reglarea fluxului menstrual și atenuarea senzațiilor neplăcute asociate acestuia, eliminarea viermilor intestinali și îndepărtarea toxinelor metabolice și a excesului de apă din organism pe cale urinară. Pe scurt, printre virtuțile ceaiului de Chimen se numără acțiunea: antispastică, anticolitică, antiinflamatoare, antihistaminică, antiastmatică, expectorantă, secretolitică, sedativă, galactogogă, emenagogă, cardiotonică, vermifugă, carminativă, de reglare a poftei de mâncare și diuretică. Extern se poate folosi pentru: calmarea durerilor în gât, de sâni și pentru îngrijirea pielii și scalpului datorită proprietăților antimicrobiene și astringente.

Prezentarea compușilor activi din Ceai Chimen vrac:

Chimenul (Carum carvi), cunoscut și drept Chim de câmp, Chim sălbatic, Chimeon, Chimin, Chimion, Chiminoc, Cumin, Secăriță, Limă, Piperuș, Cimin, Negralică sau Țipăruș, este o plantă erbacee bianuală, uneori perenă, spontană sau de cultură, condimentară, aromatică și medicinală, care face parte din familia Apiaceae/Umbelliferae (din care fac parte Anasonul, Morcovul, Mărarul, Coriandrul, Chimionul, Țelina sau Păstârnacul). Acesta se caracterizează printr-o rădăcină pivotantă, cărnoasă, slab-ramificată, lungă de cca 40 cm, o tulpină glabră, ramificată de la bază și cu înălțime de până la 1 m. Florile sunt albe sau roz, dispuse câte 10-13 în umbele (înflorire în lunile aprilie-iunie). Fructele sunt diachene oval-alungite, cenușiu-brune, cu gust amărui, înțepător și aromă puternică. Specia este răspândită în Europa și Asia, și crește din regiunea colinară, până în cea subalpină, rareori și în câmpie. Spontan poate fi întâlnită deseori prin fânețe, prundișuri, pajiști sau la marginea pădurilor. Preferă solurile umede, bogate în calciu și expunerea directă la lumina solară.

Cultivat din timpuri străvechi, Chimenul apare menționat în lucrările multor învățați antici precum Dioscoride sau Teofrast. De-a lungul timpului, specia a fost valorificată ca plantă aromatică, medicinală sau condimentară datorită conținutului bogat în ulei volatil (carvonă, limonen). Pe teritoriul actual al țării, strămoșii noștri au folosit decoctul din fructele acestei plante pentru calmarea colicilor intestinale ale copiilor mici, iar în cazul adulților era util pentru calmarea durerilor reumatice și reducerea varicelor. Extern, apa în care fierbeau semințele era folosită la clătirea părului și la combaterea problemelor cutanate (bube). Similar, decoctul din Chimen era folosit și la spălarea feței, pentru catifelarea tenului. Fierte în lapte, semințele (fructele) de Chimen erau consumate pentru tonifierea inimii. La sate, chiar și în zilele noastre, ceaiul de Chimen este băut pentru combaterea răcelilor, stimularea secreției de lapte la femeilor care alăptează sau pentru grăbirea recuperării celor aflați în convalescență.

În fitoterapia modernă, preparatele pe bază de Chimen sunt recomandate pentru efectul lor carminativ, de ușurare a eliminării gazelor intestinale și reducere a balonării. Acesta stimulează secreția salivară, gastrică, intestinală și pancreatică, optimizând digestia și reglând pofta de mâncare. De asemenea, derivatele din Chimen influențează tonusul musculaturii netede calmând spasmele intestinale și reglând peristaltismul intestinal. În doze terapeutice, Chimenul are o acțiune stimulatoare asupra sistemelor respirator și cardiac. Datorită conținutului în fitohormoni, Chimenul este recomandat și în reglarea fluxului menstrual, reducerea disconfortului asociat acestei perioade, ușurarea traversării etapelor menopauzale și stimularea producției de lapte a glandelor mamare. Nu în ultimul rând, infuziile de Chimen ajută la combaterea paraziților intestinali și susțin detoxifierea organismului prin eliminarea toxinelor metabolice și a excesului de apă din țesuturi pe cale urinară, acționând asupra epiteliului renal și mărind cantitatea de urină eliminată în timp. Este important de menționat faptul că în doze mari, Chimenul poate genera stări de agitație sau insomnie.

Extern, preparatele pe bază de Chimen au o acțiune calmantă, antimicrobiană și antiinflamatoare, fiind recomandate pentru îngrijirea gurii și gâtului, a tenului și scalpului prin: gargare, spălături locale, badijonări sau comprese. Spre exemplu, cataplasmele cu semințe de Chimen fierte ajută la calmarea sânilor inflamați și umflați, iar cremele pe bază de Chimen hidratează, catifelează și conferă strălucire tenurilor terne și devitalizate.

Mod de utilizare Ceai Chimen vrac:

Intern: sub formă de infuzie din 1 linguriță de fructe la 200 ml de apă fierbinte. Se lasă acoperit la infuzat timp de câteva minute, apoi se strecoară și se beau câte 2-3 căni de ceai pe zi. Pentru efectul carminativ și creșterea poftei de mâncare, se recomandă consumul înaintea meselor principale. Pentru stimularea secreției glandelor mamare, este recomandată prepararea unei supe de Chimen și asocierea cu Ceaiul Lactație de la Hypericum.

Extern: sub formă de decoct pentru gargară, comprese, cataplasme, spălături locale, îngrijirea căilor respiratorii, a pielii și a sânilor umflați și dureroși.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu Hyper-Gas (capsule sau sirop), sau cu Hyper-bron (capsule)!

Se poate asocia cu succes și cu: Ceai Lactație, Ceaiul și Tinctura Anticolitică, Ceaiul și Tinctura gastrică, Hyper-Apetit (capsule), Bitterul Taina Maramureșului (extract hidroalcoolic), Bitterul Cardiovascular sau Taina Plantelor (capsule, hidroalcoolic sau hidroglicerinic), Protonic (capsule), Protonic+, Hyper-Bil (capsule), Obligeană (capsule, ceai), Răchitan (ceai), Enzimax (capsule), (capsule, sirop), Hyper Gin (capsule), Mentă (ceai, tinctură, ulei esențial), Armurariu (ceai, tinctură, capsule), Ghimbir (ceai, sirop, capsule, ulei esențial), Hyper-Helm (capsule), Chimen (semințe 100g), Aloe vera (gel sau capsule), Ceaiul și Tinctura de Gențiană, Ceaiul și Tinctura Antibronșitică, Hyper-Astm (capsule), Ceaiul, Tinctura și capsulele Antialergic, Vitacan Răceală și Gripă (capsule), Hyper-Grip (capsule), Siropul contra tusei (cu sau fără zahăr), Ceaiul și Tinctura Antigripală, Siropul de Soc, Oțetul Antigripal, Ceaiul și tinctura de Cimbrișor sau Mărar, Ceaiul de Scai-vânăt, Isop, Lemn-dulce, Anason, Fenicul sau de Salcie, Uleiul din semințe de Chimen-negru (presat la rece) sau cu Oțet Slăbire.

Extern se poate combina cu: Crema pentru Sâni, Crema Antiaging (cu sau fără factor de protecție SPF 30), Crema de mâini Antiaging (cu Acid Hialuronic și Coenzima Q10), Balsamul Taina Plantelor, Crema regenerantă coate și călcâie uscate, crăpate, Crema cu Gălbenele și Propolis, Crema cicatrizantă, Crema de mâini Piele uscată crăpată și sensibilă (Aloe și Cătină), Uleiul esențial de Cimbru și Sarea de baie Hyper Antistres de la Hypericum.

Formă de prezentare:

Cutie de carton cu fructe uscate

Greutate netă:

℮ 50 g

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • Persoanele care urmează tratamente medicamentoasesunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
  • În doze mari poate provoca stări de excitație psihică sau motorie (de ex., insomnie);
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se consuma pe perioade mai lungi de 6 săptămâni fără pauză;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Ceaiul de Cimen se păstrează bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Ceai Chimen vrac
Ceai Chimen vrac

7,00 lei

Hypericum Plant
Logo