Capsule Hyper Diab

Capsule Hyper Diab

Supliment alimentar adjuvant în reglarea glicemiei și protejarea pancreasului endocrin

Caracteristici generale Hyper-Diab:

Suplimentul alimentar Hyper-Diab este un produs concentrat, atent formulat pentru reglarea glicemiei, îmbunătățirea răspunsului insulinic și protejarea pancreasului. De asemenea, acesta contribuie la reglarea colesterolului seric și este un bun adjuvant în curele de slăbire și detoxifiere datorită acțiunii sale inhibitorii asupra proceselor de diferențiere ale adipocitelor și a proprietăților diuretice și diaforetice ale plantelor conținute. Protejarea sănătății pancreasului și menținerea unui nivel normal de glucoză în sânge sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (de ex., excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism.

Vedem, astfel, că inflamația cronică este declanșatorul principal pentru multe probleme de natură metabolică, autoimună, neuronală, cardiovasculară, hepatică, renală, osteoarticulară și chiar și pentru unele alergii. Astfel, prezența unui status inflamator în organism pentru un timp îndelungat are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. Cel mai adesea, aflarea prelungită într-o stare de inflamație sub-clinică asociată unei diete hipercalorice și/sau dezechilibrate nutrițional crește, printre altele, nivelurile acidului uric și ale glucozei din sânge, sporind riscul de afectare a pancreasului, acesta fiind greu încercat mai ales din cauza rolului său esențial în secreția insulinei și reglarea glicemiei. De asemenea, prin asocierea unui stil de viață sedentar cu obiceiuri alimentare nesănătoase, pot apărea numeroase dereglări metabolice induse de variațiile bruște ale glicemiei și descărcările semnificative de insulină ce se produc în special atunci când consumăm alimente cu un indice și/sau cu o încărcătură glicemică mare. Din nefericire, în timp, ca urmare a menținerii acestor comportamente nesănătoase, se poate instala rezistența la insulină și pot apărea efecte marcante asupra sănătății pancreasului endocrin, precum și alte probleme asociate dezechilibrelor metabolice (de ex., afectarea sistemului nervos periferic, hipertensiune arteriale ș.a.m.d.).

Pentru susținerea pancreasului și reglarea metabolismului, alături adoptarea unui regim alimentar echilibrat și a unui stil de viață mai activ, se poate face apel și la soluții naturale reprezentate de produse ce au la bază compuși activi cu proprietăți hipoglicemiante, hipolipemiante, detoxifiante, diuretice, digestive, stomahice, antioxidante, tonifiante și antiinflamatoare. Curele cu suplimente pe bază de compuși bioactivi cu acțiune de reducere a glicemiei și like-insulinică (molecule ce se aseamănă cu insulina) precum cele din plante medicinale precum Scorțișoara, Afinele sau Castravetele-amar sunt una dintre soluțiile cele mai naturale și eficiente în această situație. Un astfel de produs este Hyper-Diab, formulă unică ce combină acțiunea complexă a 16 plante medicinale cu cea vitaminizantă, mineralizantă, cardioprotectoare, imunostimulatoare și antioxidantă a Drojdiei de bere seleniată.

Ingrediente Hyper-Diab (mg/cps):

Extract integral, 100% natural din următoarele plante: teci de Fasole (Phaseolus vulgaris) – 30,73 mg, frunze de Afin (Vaccinium myrtillus) – 15,37mg, fructe de Afin (Vaccinium myrtillus) – 30,73 mg, Mesteacăn (Betula verrucosa) – 15,37 mg, frunze de Dud-negru (Morus nigra) – 7,68 mg, frunze de Mur (Rubus fructicosus) – 15,37 mg, frunze de Salvie (Salvia officinalis) – 15,37 mg, frunze de Urzică (Urtica dioica) – 30,73 mg, Trei-frați-pătați (Viola tricolor) – 15,37 mg, frunze de Anghinare (Cynara scolymus) – 15,37 mg, frunze de Nuc (Juglans regia) – 7,68 mg, frunze de Păpădie (Taraxacum officinale) – 15,37 mg, rădăcină de Țelină (Apium graveolens) – 30,73 mg, fructe de Ienupăr (Juniperus communis) – 15,37 mg, Scorțișoară (Cinnamomum zeylanicum) – 0,70 mg, Cuișoare (Eugenia caryophyllata) – 0,35 mg, Drojdie de bere îmbogățită cu Seleniu – 0,09 mg, extract din fructe de Castravete-amar (Momordica charantia) – 6,90 mg.

Alte ingrediente: maltodextrină, gelatină (capsule).

Detalii Hyper-Diab:

Produsele sau suplimentele nutritive concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Așadar, plantele medicinale folosite ca materie primă sunt recoltate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului, prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau virusuri patogene. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat din acestea, ceea ce asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice.

Produsul de față este obținut print atomizare, un proces menajant, net superior pulberilor măcinate din plante uscate. La obținerea extractului uscat atomizat, a fost folosită aparatură de top, unică în România, constând într-un atomizor Spray-dry. Tehnologia uscării prin Spray-dry este superioară din toate punctele de vedere uscării clasice, în uscător. Astfel, în cazul uscării clasice, pulberea măcinată se obține din plante uscate în camere de uscare la temperaturi cuprinse între 55 și 70°C; uneori pentru a crește randamentul uscării se crește temperatura chiar și până aproape de 100°C. Din păcate, vitaminele, enzimele sau alte substanțe valoroase termolabile sunt distruse sau inactivate în acest proces forțat de deshidratare a plantelor. Mai mult, orice zahar din plante este caramelizat, iar uleiurile esențiale precum cele din plantele aromatice se pierd din cauza temperaturilor ridicate.

Pe de cealaltă parte, uscarea prin atomizare se pretează, prin excelență, la materiile prime sensibile la temperatură (termolabile). Atomizorul diferă față de alte instalații de uscare prin faptul că operează numai cu lichide (soluții, suspensii). În cazul produsului de față, extractul este obținut din teci de Fasole, părți aeriene de Trei-frați-pătați, rădăcină de Țelină, frunze de Urzică, Afin, Mesteacăn, Mur, Salvie, Păpădie, Dud-negru și Nuc, Anghinare, Cuișoare, și fructe de Afin, Ienupăr și Castravete-amar ce au fost supuse extracției hidroenzimatice și presate la rece în prealabil. După extracție, în soluția obținută au fost înglobate și pulberea de Scorțișoară, împreună cu Drojdia seleniată. În procesul de atomizare, suspensia rezultată este dispersată sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care solventul se evaporă rapid. Picăturile de lichid trec imediat în stare gazoasă datorită suprafeței mari de contact și a interacțiunii cu gazul purtător. Datorită pierderii de energie calorică prin evaporarea lichidului, extractul se menține rece, iar particulele uscate din suspensie nu se supraîncălzesc, fiind îndepărtate rapid din zona de uscare.

În consecință, produsul se usucă sub formă de pulbere fină, formată din particule sferice care au o curgere mai bună decât cea a formulelor clasice. În plus, pulberea astfel obținută este mai stabilă în timp decât produsele obținute prin alte metode de uscare. Unul dintre motivele principale ale acestei stabilități este acela că forma sferică a particulelor oferă extractului o textură mai compactă, reducând posibilitatea înglobării de aer în produsul final, astfel încât și dozarea în capsule este mult mai exactă și mai ușoară. Un alt motiv important este acela că extractul lichid obținut prin presarea mecanică la rece a plantelor medicinale păstrează nealterate toate uleiurile esențiale pe care acestea le conțin. Prin atomizarea acestui lichid, uleiurile sunt micro-încapsulate prin emulsionarea extractului apos cu maltodextrină. Mai exact, particulele solide din suspensie sunt acoperite cu maltodextrină prin atomizarea extractului în care s-a adăugat în prealabil acest compus. Pe măsură ce apa se evaporă, maltodextrina acoperă fiecare particulă suspendată. În acest fel, crește stabilitatea substanței active și se asigură o acoperire enterică a acesteia, deosebit de importantă mai ales pentru substanțele instabile în mediul acid din stomac.

De aceea, pulberea obținută prin atomizare este vie, activă din punct de vedere enzimatic și păstrează toate vitaminele, minerale și alți compuși valoroși din materia primă, compuși ce altfel s-ar degrada, sau chiar distruge, în procesul de uscare clasic. Concluzia este că, prin acest procedeu menajant de extracție prin atomizare, se obține un produs foarte valoros din punct de vedere nutrițional, un produs a cărui matrice nutrițional-informațională este intactă. Se obține un extract concentrat integral, viu, biodisponibil, în el regăsindu-se atât partea hidrosolubilă, cât și cea liposolubilă din plantele medicinale proaspete, uscate sau congelate.

Datorită formulei concentrate, produsul Hyper-Diab asigură o cantitate optimă de substanțe active, fiind totodată ușor de administrat. Pentru realizarea extractului, au fost folosite ingrediente 100% naturale provenind din 16 plante medicinale nemodificate genetic, neiradiate și necontaminate cu metale grele sau alt fel de poluanți. La acestea a fost adăugată Drojdia îmbogățită cu seleniu, microelement ce se găsește rar în solul țării noastre și, pe cale de consecință, și în produsele alimentare cultivate pe acestea. Astfel, acest produs deosebit a fost conceput pentru a avea o acțiune: hipoglicemiantă, hipotensivă, hipocolesterolemiantă, depurativă, antiseptică, antimicotică, protectoare la nivelul pancreasului, ficatului și a sistemului cardiovascular, antioxidantă, mineralizantă, diuretică, digestivă și antispastică.

Prezentarea compușilor activi din Hyper-Diab:

Fasolea (Phaseolus vulgaris) este o specie de plantă erbacee, anuală, terofită, cultivată în scopuri alimentare, ce face parte din familia Fabaceae/Leguminosae fiind, deci, o leguminoasă precum Mazărea, Bobul, Năutul, Lemnul-dulce, Salcâmul, Lupinul, Trifoiul, Lucerna sau Lintea. Specia se caracterizează printr-o variabilitate foarte crescută, având numeroase soiuri și cultivare. Deși originară de pe continentul American (America Centrală și de Sud), Fasolea este în prezent cultivată pe toate continentele datorită importanței sale alimentare și în recondiționarea solurilor.

Utilitatea Fasolei a fost recunoscută încă de pe timpul triburilor amerindiene, aceasta stând la baza economiei civilizațiilor toltece și aztece. În secolul al XVI-lea speciea a fost adusă în Europa de către spanioli și portughezi, cultura sa răspândindu-se ușor pe majoritatea continentului european. Deseori, datorită capacității sale de fixare a azotului în sol, Fasolea este cultivată intercalat sau alternativ cu o altă specie de origine amerindiană și anume Porumbul. Deși este cunoscută în special ca un aliment de bază, Fasolea are și întrebuințări fitoterapeutice, fiind folosită pentru ameliorarea diferitelor probleme de sănătate încă din momentul introducerii sale pe teritoriul țării noastre. Astfel, boabele se foloseau, împreună cu alte plante medicinale, ca leac pentru bubele dulci, arsuri, degerături și pecingine. Decoctul rece din frunzele de Fasole-roșie era folosit la tratarea frigurilor, iar infuzia din tulpinile florifere sau păstăile uscate se folosea contra durerilor de rinichi.

În Fitoterapia modernă, Fasolea este folosită cu succes atât în medicina umană, cât și în cea veterinară, multitudinea de compuși fitochimici acordându-i numeroase proprietăți sanogene. Folosită intern, sub formă de infuzie din păstăi (teci) fără semințe, aceasta este recunoscută pentru proprietățile sale hipoglicemiante. În plus, conținutul în săruri de nichel și cobalt, favorizează buna funcționare a pancreasului, iar conținutul în vitaminele complexului B ajută la păstrarea calciului în oase. Efectul hipoglicemiant se datorează compușilor organo-sulfurici, precum arginina, care au capacitatea de a neutraliza chimic factorii care inactivează insulina. Conținutul mare de proteine ajută la limitarea senzației de foame, iar cromul ajută la limitarea poftei de dulciuri. Fasolea are și o acțiune diuretică, antihidropică, antiseptică și antilitiazică, protejând funcția renală, favorizând eliminarea retențiilor de apă (edem), a nisipului și pietrelor, a acidului uric, ureei, azotului, creatininei și a excesului de minerale (calciu, clor, sodiu) din organism prin urină. Aceste proprietăți se datorează, în principal, conținutului în săruri minerale (de ex., potasiu) și flavonoide. Derivatele din teci de Fasole au, deci, proprietăți vitaminizante și remineralizante ce vin în completarea acțiunii sale diuretice, depurative și hipoglicemiante. Prin acțiunea reglatoare asupra glicemiei și prin stimularea diurezei, Fasolea este utilă și în curele de slăbire și detoxifiere, cât și în protejarea funcției cardiace, fiind și un bun protector al funcțiilor hepatice, cardiace și pancreatice. Nu în ultimul rând, prin conținutul bogat în lecitină, minerale și vitamine, Fasolea este un energizant, stimulent și reconstituent al sistemului nervos, fiind eficientă și în calmarea spasmelor. Folosite extern, produsele pe bază de Fasole sunt eficiente în combaterea durerilor reumatice și a inflamațiilor și alergiilor cutanate (datorită fracțiilor proteice cu acțiune inhibitorie asupra elastazei și colagenazei). De asemenea, Fasolea are și proprietăți emoliente, calmante și cicatrizante asupra pielii datorită conținutului în amidon și alantoină.

În concluzie, extractul din teci de Fasole ajută la protejarea rinichilor și facilitează eliminarea toxinelor din organism pe cale urinară. De asemenea, conținutul complex în substanțe bioactive al tecilor de Fasole ajută și la protejarea funcțiilor hepatice și pancreatice, contribuind la reglarea naturală a glicemiei. În plus, compușii activi (de ex.: glucide, aminoacizi – arginină, asparagină, tirozină, triptofan, betaină, lizină; lecitină, alantoină, saponozide, flavonozide, hemiceluloză, acizi organici – silicic, fosforic, L-pipecolic; vitamine – A, C, B₁, B₂ și săruri minerale – K, Ca, P, Zn, Mn, Fe, Si, Cr ș.a.) din tecile de Fasole fără semințe, contribuie și la: creșterea diurezei, eliminarea acidului uric, sării, oxalaților și a retențiilor de apă din organism; favorizarea eliminării calculilor („pietre”) și a litiazei („nisip”) renale; ameliorarea durerilor articulare, reumatice sau gutoase, tonifierea și stimularea sistemului nervos, limitarea dezvoltării microorganismelor patogene de la nivelul aparatului urinar, calmarea spasmelor și energizarea și remineralizarea organismului. Pe scurt, printre virtuțile extractului de Fasole se numără acțiunea: diuretică, depurativă, antilitiazică, antihidropică, antiseptică, reconstituentă și stimulatoare a sistemului nervos, detoxifiantă, hipoglicemiantă, antispastică, protectoare la nivel hepatic, renal, pancreatic și cardiovascular, nutritivă, energizantă, vitaminizantă și remineralizantă.

Afinul de pădure (Vaccinium myrtillus) este un arbust mic nespinos, cu o înălțime medie de 30-60 cm, care face parte din familia Ericaceae. În Europa, Afinul este îndrăgit pentru fructele sale aromate și ușor acrișoare. Alături de Coacăzele-negre și de Mure, Afinele sunt o sursă naturală biodisponibilă de antociani, pigmenți ce le conferă acestor fructe de pădure culoarea caracteristică, negru-violetă, dar și proprietățile benefice antioxidante și antiinflamatoare. Cel mai adesea, Afinele sunt folosite ca atare sau la prepararea de dulceață, siropuri, sucuri, afinată, jeleuri, marmelade, sosuri, prăjituri (tarte, brioșe, torturi, plăcinte ș.a.) sau pentru obținerea de suplimente alimentare (de ex., tincturi, ceaiuri, siropuri, extracte uscate). Importantă este mențiunea că specia europeană, Afinul de pădure (Vaccinium myrtillus) NU trebuie confundată cu Afinul american (în general speciile V. corymbosum și V. angustifolium) ce face parte și ea din genul Vaccinium, însă dintr-o secțiune separată a acestuia, denumită Cyanococcus. Bacele celor două specii prezintă multe asemănări, însă și deosebiri precum culoarea pulpei (care la Afinul de pădure european este mai închisă, de un roșu-purpuriu, iar la cel american este albă), aroma (care este mai pregnantă la Afinul de Pădure european), și, bineînțeles, conținutul de fitochimicale.

Cunoscută încă din Antichitate pentru proprietățile sanogene ale fructelor și frunzelor sale (de ex., Dioscoride folosea Afinele pentru a menține sănătatea intestinală a soldaților romani), această specie a fost menționată în nenumărate lucrări și tratate de specialitate de-a lungul timpului. În Europa, Afinul este folosit de peste 1.000 de ani în medicina tradițională a multor țări precum Austria. Similar și în medicina tradițională a țării noastre, această specie este deosebit de valoroasă, având numeroase utilizări, de la protejarea sănătății cardiovasculare, până la reglarea tranzitului intestinal, combaterea infecțiilor urinare și îmbunătățirea acuității vizuale. Așa cum am menționat, Afinul nu este recunoscut doar pentru proprietățile sanogene ale fructelor sale, ci și pentru cele ale frunzelor, ambele având numeroase întrebuințări în fitoterapie. Derivatele obținute din frunzele acestei specii au un efect antiinflamator puternic datorită flavonoizilor conținuți. De asemenea, aceasta contribuie la menținerea sănătății vaselor și capilarelor sangvine. Foarte importantă este și acțiunea hipoglicemiantă datorată prezenței mirtilinei și neomirtilinei și cea dezinfectantă la nivel digestiv și urinar. Mai poate fi menționată și acțiunea antihistaminică datorată conținutului în polifenoli. Conform lucrărilor de fitoterapie, Frunzele de Afin (Myrtilli folium) au proprietăți protectoare la nivelul pancreasului endocrin, protejează împotriva efectelor negative ale stresului oxidativ și limitează procesele inflamatorii din organism datorită polifenolilor conținuți. Acestea au o acțiune antiseptică la nivelul tractului digestiv și urinar (acționând prin limitarea dezvoltării E. coli și Candida spp.) și susțin activitatea cardiacă normală asigurând contracția ritmică a musculaturii netede a arteriolelor care controlează fluxul de sânge circulant. Conform analizelor de laborator, frunzele de Afin conțin aproximativ 10% tanini. În plus, frunzele acestui arbust mai conțin și alte principii active benefice precum: hidrochinona, quercetina, arbutina, ericolina, vaccinina, acidul chininic, miristic și palmitic, vitamine (B₁ – tiamina, B₂ – riboflavina) și săruri minerale.

În concluzie, extractul din frunze și fructe de Afin contribuie la normalizarea glicemiei datorită conținutului în mirtilină și neomirtilină (glicozidă a acidului galic). În plus, compușii activi (de ex.: tanini, hidrochinonă, quercetină, arbutină, ericolină, vaccinină, riboflavină, tiamină, acid chininic, miristic și palmitic, săruri minerale) din frunzele acestei specii contribuie și la: ameliorarea microbiotei intestinale cu efecte benefice asupra tranzitului intestinal, dezinfectarea tractului urinar, protejarea și refacerea vaselor și capilarelor sangvine, reglarea microcirculației și contracției ritmice a musculaturii netede a arteriolelor, detoxifierea organismului și eliminarea surplusului de apă (retenții) și acid uric. Astfel, printre virtuțile derivatelor din frunze de Afin se numără acțiunea: hipoglicemiantă, antiseptică, antiinflamatoare, astringentă, imunomodulatoare, antidiareică, depurativă, vaso- și capilaroprotectoare, antioxidantă, antimutagenă, hemostatică, antihemoroidală și diuretică. Folosite extern, derivatele din Afin au o acțiune: astringentă, antibacteriană, anti-îmbătrânire, cicatrizantă, antiinflamatoare, tonifiantă, antimicotică și de reducere a petelor pigmentare.

Urzica-mare (Urtica dioica) este o specie erbacee, perenă ce face parte din familia Urticacee. Aceasta este o plantă cu aplicații vaste și recunoscute în toate domeniile: medical, cosmetic și culinar, fiind utilizată și apreciată încă din antichitate pentru versatilitatea sa. Folosită tradițional pentru curele de primăvară ce presupun „curățarea sângelui”, Urzica este un excelent antianemiant datorită proprietăților sale hematopoietice (stimularea sintezei globulelor roșii), a aportului de fier, de vitamine din complexul B (acid folic, B₂, B₅) și de protoporfirine. Mai mult, preparatele din urzică au și un efect hemostatic (prin prezența vitaminei K și a taninurilor) ce poate limita hemoragiile interne ce duc la anemierea organismului în timp. Desigur, la „curățarea sângelui” contribuie și efectul său diuretic și depurativ ce o fac o alternativă naturală pentru detoxifierea organismului de substanțe chimice și metale grele, eliminarea acumulărilor de acid uric și a surplusului de apă din organism. Astfel, Urzica este utilă și în menținerea sănătății rinichilor și a căilor urinare, fiind un bun adjuvant în litiaza renală și în retențiile de apă asociate sindromului premenstrual. În plus, urzicile sunt considerate utile și în ameliorarea enurezisului nocturn (incontinență nocturnă).

Cura de primăvară cu produse pe bază de urzici este una binevenită și din punctul de vedere al proprietăților antialergice și antiastmatice ale plantei. Consumul regulat al acestor produse pe parcursul sezonului alergiilor, și asocierea lor cu extracte de Trei-frați-pătați sau din frunze de Mesteacăn, poate ameliora intensitatea reacțiilor sistemului imunitar la diverși alergeni datorită conținutului în antihistaminice naturale. Tot în curele de primăvară, dar și în cele de toamnă, Urzica poate fi asociată cu fructele de Cătină-albă pentru a întări organismul prin vitaminizarea și remineralizarea sa. Studiile științifice au arătat că, datorită conținutului în fitosteroli, Urzica este un excelent protector al sănătății prostatei. Sterolii din frunzele acestei plante inhibă conversia testosteronului în dehidrotestosteron, hormon ce poate cauza probleme la nivelul prostatei. Tot fitosterolii pot contribui și la menținerea sănătății sistemului cardiovascular prin scăderea colesterolului și a trigliceridelor. Pe lângă fitosteroli, urzicile mai conțin și lectine – compuși cu acțiune antiinflamatoare ce par a fi implicați în ameliorarea problemelor articulare. Lectinele pot avea și proprietăți antivirale și bacteriostatice, studiile recente evidențiind faptul că acestea pot inhiba proliferarea unor agenți patogeni precum Staphylococcus, Shigella sau Pasteurella. O altă calitate a extractelor de urzică este aceea de stimulare a secreției de insulină de la nivelul pancreasului, fiind ușor hipoglicemiante. În plus, acestea sunt și galactogoge, stimulând secreția de lapte.

În concluzie, extractul de Urzică ajută la menținerea sănătății sistemului renal, prin acțiunea antiseptică și prin favorizarea eliminării excesului de apă și acid uric. De asemenea, acesta susține buna funcționare a sistemului imunitar prin modularea răspunsului imun și reducerea statusului inflamator din organism. În plus, compușii activi (de ex.: taninuri, flavonoide – quercetină, clorofilă, rutozid, fitosteroli, acetilcolină, precursori ai serotoninei, uleiuri esențiale, vitamine – A, B₂, B₅, B₉, C, K, săruri minerale – Ca, Mg, Si, uleiuri volatile) din frunzele de Urzică, contribuie și la detoxifierea organismului, au un efect antiseptic, galactogog, hemostatic și ușor hipoglicemiant. Pe scurt, printre virtuțile extractului de Urzică se numără acțiunea: diuretică, depurativă, hemostatică, antiinflamatoare, ușor hipoglicemiantă, antiseptică, mineralizantă și imunomodulatoare.

Țelina (Apium graveolens var. rapaceum – pentru rădăcină sau A. graveolens ssp dulce – pentru pețiol și frunze) este o plantă erbacee, bianuală, alogamă, hidrofilă, cultivată, cu importanță atât legumicolă, cât și terapeutică. Aceasta face parte din familia Apiaceae/Umbelliferae (în care se regăsesc și Angelica, Anasonul, Morcovul, Leușteanul, Pătrunjelul, Păstârnacul, Chimenul, Mărarul, Scaiul-vânăt, Brânca-ursului sau Coriandrul). Fiind originară din zona Mării Mediterane, Țelina a fost cultivată în scop medicinal încă din Antichitate de către popoare precum dacii, romanii, grecii sau egiptenii. În scop alimentar, Țelina a fost introdusă în consum de abia din secolul al XVI-lea, fiind în prezent un aliment de bază în dieta a numeroase țări europene și nu numai. Specia apare menționată în nenumărate lucrări de specialitate precum cele ale lui Dioscoride, Teofrast sau Plinius cel Bătrân, sub denumirea de selion (greacă) sau apium (latină). În medicina strămoșilor noștri daci (zalmoxiană), tulpinile de Țelină erau folosite pentru obținerea unui decoct împotriva retenției urinare. Și frunzele (verzi sau uscate) erau folosite tot sub formă de decoct, acesta având rolul de a calma tusea și răgușeala, de a ameliora durerile reumatice și de a combate formarea pietrelor la ficat. Rădăcina era folosită în stare crudă, fiind mărunțită și consumată în vederea reducerii tensiunii arteriale, creșterii potenței și stimulării diurezei.

Fitoterapia modernă recomandă Țelina pentru proprietățile sale afrodiziace, carminative, hipoglicemiante, hipotensoare, stomahice, galactogoge, diaforetice și tonice de excepție. Datorită conținutului mare de nutrienți și fitochimicale, atât rădăcina, cât și frunza cu pețiolul au acțiune sanogenă recunoscută, fiind recomandate ca adjuvant în: probleme de potență, lipsa poftei de mâncare, digestie lentă, astenie, surmenaj, convalescență, balonare, probleme de natură reumatică, insuficiență suprarenală, tranzit intestinal lent, retenții de apă, anxietate, nervozitate, hipertensiune, diabet, probleme cardiovasculare sau renale și dereglări metabolice. Astfel, compușii activi (de ex.: proteine, carbohidrați și polizaharide pectinice – apiuman, acid d-galacturonic, ramnoză, arabinoză, d‑galactoză; acizi grași – miristic, oleic, palmitic, octadecanoic, stearic, linoleic; ulei volatil – anhidrină sedanoică, d-limonen, d‑selinen, d-carvonă, sedanolidă, terpineol, selinenă, santalol, nerolidol, β-pinen, β-mircenă; acizi organici: cafeic, clorogenic; cumarine: bergapten, izopimpinelină, izoimperatorină, 8-hidroxil-5-metoxipsoralen, ostenol, umbeliferonă; aminoacizi liberi – arginină, treonină, alanină, cistină, lizină, leucină, tirozină; colină, apigenină, acid glutamic, falcarinol, falcarinidiol, panaxidol, dodecanol, metil ester, flavonoizi, vitamine: vit. C, vit. A, vit. B₁, B₂ și B₃, și minerale: K, P, Na, Ca, Fe, Mg, Mn, I, Cu, Mo, Zn, B) din derivatele de Țelină pot contribui la: combaterea hipertensiunii arteriale, reglarea tranzitului intestinal lent, întărirea sistemului nervos, tonifierea glandelor suprarenale, reglarea glicemiei, regenerarea sângelui prin stimularea hematopoiezei, scăderea glicemiei, creșterea potenței, combaterea febrei, modularea microbiotei intestinale prin limitarea dezvoltării microorganismelor de putrefacție, eliminarea gazelor intestinale, ușurarea digestiei, stimularea eliminării toxinelor din organism, creșterea diurezei și intensificarea perspirației, drenarea colecistului și a canalelor biliare, inducerea ciclului menstrual, stimularea activității glandelor mamare, grăbirea eliminării viermilor intestinali, calmarea refluxului gastroesofagian, și reglarea greutății corporale.

Din nefericire, la unele persoane, Țelina poate genera o reacție alergică puternică, astfel, este indicată testarea sensibilității înainte de începerea unei cure cu produse pe bază de Țelină. De asemenea, suplimentarea cu produse pe bază de Țelină poate induce contracții uterine, nefiind indicate în sarcină.

Mesteacănul argintiu (Betula pendula Roth. sin. B. verrucosa Ehrh.), denumit și Mesteacăn alb, este o specie de arbore foios caracterizată prin scoarța sa albă și cu o creștere rapidă în perioada de tinerețe. Acesta face parte din familia Betulacee și este parazitată de ciuperca Chaga (Inonotus obliquus) ce crește pe trunchiurile copacilor din familia Betulacee și este deosebit de importantă în medicina asiatică și în prepararea unor produse cu acțiune antitumorală (datorită betulinei și acidului betulinic acumulate din scoarța de Mesteacăn). Cunoscut încă din Antichitate, Mesteacănul a avut o serie largă și foarte variată de întrebuințări, de la confecționarea mobilierului, ustensilelor de bucătărie sau a încălțămintei, până la utilizarea în alimentație, produse cosmetice, fitoterapie, medicina veterinară sau chiar ritualuri religioase. Alimentar, seva de Mesteacăn este deosebit de apreciată, fiind bogată în zaharuri (1%), substanțe biologic-active, vitamine și minerale. Versatilitatea Mesteacănului este evidentă și în fitoterapie, de la această specie fiind utilizate: frunzele, mugurii, scoarța, rășina, sucul de presare și seva. Acestea pot fi folosite, unele ca atare (seva, frunzele tinere), sau procesate sub formă de infuzie, decoct, macerat, tinctură, gemoderivate, extract uscat ș.a. La rândul lor, fiecare dintre aceste părți ale plantei au numeroase utilizări, fiind indicate în menținerea sănătății sistemelor: renal, hepatic, respirator, digestiv, imunitar, osteoarticular și cardiovascular.

Fitoterapia modernă recomandă folosirea frunzelor de Mesteacăn pentru reglarea colesterolului sanguin, a glicemiei și ca agent antibacterian în igiena orală. De asemenea, frunzele de Mesteacăn au o acțiune diuretică și de protejare a funcțiilor renale, favorizând eliminarea retențiilor de apă, a celulitei, a acidului uric, ureei, azotului, creatininei și a excesului de minerale (calciu, clor, sodiu) din organism, cu proprietăți litolitice (de dizolvare lentă a calculilor renali și biliari). Acest lucru se datorează, în principal, conținutului în flavonoide. Prin acțiunea sudorifică, diuretică, de reglare a tranzitului intestinal, colecistokinetică și hepatoprotectoare, produsele din Mesteacăn sunt utile și în curele de slăbire și detoxifiere, în special atunci când se asociază și cu seva proaspătă care are și acțiune fortifiantă, vitaminizantă și remineralizantă.

În concluzie, extractul de Mesteacăn ajută la întărirea imunității, purificarea organismului și protejarea sistemului osteoarticular. De asemenea, acesta este util în reducerea colesterolului și în combaterea problemelor renale (de ex. nisip, pietre, infecții urinare, albuminurie). În plus, compușii activi (de ex.: ulei volatil; triterpene – betulina, saponine, flavone cu glicol dimetilapigenol, betulozidă, derivați terpenici, acizi organici, metilpentozane, tanin de natură pirocatechinică, mucilagii, rezine, vitamine – vitamina C, săruri minerale și oligoelemente etc.) din frunzele de Mesteacăn, contribuie și la creșterea diurezei, eliminarea toxinelor, stimularea colecistului, eliminarea acidului uric și a retențiilor de apă din organism și reducerea celulitei. Pe scurt, printre virtuțile extractului de Mesteacăn se numără acțiunea: antiinflamatoare, antiseptică, imunostimulatoare, antivirală, detoxifiantă, sudorifică, ușor hipotensivă, hipocolesterolemiantă, colecistokinetică, diuretică și protectoare la nivelul ficatului, rinichilor, aparatului cardiovascular și a pielii.

Murul de pădure (Rubus fruticosus) este un arbust peren spinos, cu o înălțime medie de 1-2 m, care face parte din familia Rosaceae. Întâlnit din zone de câmpie, până în regiuni deluroase și chiar montane, acesta crește spontan în Europa, Orientul Mijlociu și în nordul Americii și al Africii, preferând locurile cu lumină directă. În Europa, Murul este îndrăgit pentru fructele sale aromate și ușor acrișoare. Alături de Coacăzele-negre și de Afine, Murele sunt o sursă naturală biodisponibilă de antociani, pigmenți ce le conferă acestor fructe de pădure culoarea caracteristică, negru-violetă, dar și proprietățile benefice antioxidante și antiinflamatoare. Cel mai adesea, Murele sunt folosite ca atare sau la prepararea de dulceață, siropuri, sucuri, băuturi alcoolice (vin de mure, lichior, murată), jeleuri, gemuri, compoturi, sosuri, prăjituri (tarte, brioșe, torturi, plăcinte) și alte deserturi, sau pentru obținerea de suplimente alimentare (de ex., tincturi, ceaiuri, siropuri, extracte uscate).

Este important de menționat faptul că această specie este deseori confundată cu Murul de câmp (Rubus caesius), cu care poate și hibridiza. Cu toate acestea, cele două sunt specii distincte, cu proprietăți similare, dar nu identice. Spre exemplu, fructele Murului de câmp sunt mai mici decât cele ale Murului de pădure, însă uneori pot fi mai aromate. Atât Murul de câmp, cât și cel de pădure sunt specii cunoscute și folosite încă din Antichitate pentru proprietățile sanogene ale fructelor și frunzelor lor. În trecut, cele două specii au fost folosite pentru obținerea unui oțet folosit atât în alimentație cât și în tratarea unor probleme de sănătate precum rabia. Astfel, în medicina tradițională a țării noastre, Murul este o specie deosebit de valoroasă, având numeroase utilizări, de la protejarea sănătății cardiovasculare, până la reglarea tranzitului intestinal, combaterea infecțiilor urinare și îmbunătățirea acuității vizuale.

Așa cum am menționat, Murul nu este recunoscut doar pentru proprietățile sanogene ale fructelor sale, ci și pentru cele ale frunzelor, ambele având numeroase întrebuințări în fitoterapie. Infuzia obținută din frunzele acestei specii are un efect astringent și antiinflamator puternic datorită flavonoizilor conținuți. De asemenea, aceasta contribuie la menținerea sănătății vaselor și capilarelor sangvine. Foarte importantă este și acțiunea antiseptică la nivel digestiv și urinar. Mai poate fi menționată și acțiunea antihistaminică datorată conținutului în polifenoli. Conform lucrărilor de fitoterapie, Frunzele de Mur (Rubi fruticosi folium) sunt utile în restabilirea echilibrului microbiotei intestinale (reglând frecvența și consistența scaunelor) și în curățarea organismului de toxine pe cale gastrointestinală, renală și sudorifică. Acestea au o acțiune antiseptică la nivelul tractului digestiv și urinar limitând dezvoltarea unor specii precum E. coli sau Candida spp., precipitând proteinele și având o acțiune hemostatică locală. Mai mult, deși au și o acțiune astringentă, preparatele pe bază de frunze de Mur pot avea și o acțiune ușor laxativă datorită conținutului sporit de acizi organici, fiind indicate în normalizarea scaunelor mai ales pentru copii. Nu în ultimul rând, datorită conținutul mare de antioxidanți (polifenoli, bioflavonoizi, vitamina C) frunzele de Mur contribuie la limitarea acțiunii negative a stresului oxidativ prin legarea de ADN-ul celular și limitarea proceselor de deteriorare a materialului genetic. Astfel, acestea au și o acțiune anti-ageing, protejând celulele în procesul de îmbătrânire.

Pe scurt, frunzele de Mur: contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ fiind o sursă de antioxidanți/oferă apărare naturală împotriva radicalilor liberi; susține buna funcționare a mucoaselor gastrice și intestinale; limitează dezvoltarea microorganismelor patogene în tractul urinar și gastrointestinal; calmează inflamațiile de la nivelul stomacului și intestinelor, având o acțiune spasmolitică. Folosite extern, frunzele au o acțiune tonifiantă, bacteriostatică, hemostatică, anti-îmbătrânire, antihemoroidală și astringentă.

În concluzie, extractul din frunze de Mur contribuie la normalizarea tranzitului intestinal prin acțiunea sa antiseptică și astringentă. În plus, compușii activi (de ex.: tanini, flavonoizi, quercetină, inozitol, acizi organici – malic, succinic, lactoizocitric, oxalic, tartric, lactic, vitaminele A și C, săruri minerale – Ca, Na, K) din frunzele acestei specii contribuie și la: dezinfectarea tractului urinar, protejarea și refacerea vaselor și capilarelor sangvine, reglarea microcirculației și contracției ritmice a musculaturii netede a arteriolelor, detoxifierea organismului și eliminarea surplusului de apă (retenții) și acid uric. Astfel, printre virtuțile extractelor din frunze de Mur se numără acțiunea: antidiareică, antiseptică, antiinflamatoare, spasmolitică, astringentă, stomahică, depurativă, vaso- și capilaroprotectoare, antioxidantă, hemostatică, antihemoroidală și diuretică. Folosite extern, derivatele din Mur au o acțiune: astringentă, antibacteriană, anti-îmbătrânire, cicatrizantă, antiinflamatoare, tonifiantă, antimicotică și hemostatică.

Salvia (Salvia officinalis) este un subarbust peren, termofit, heliofit ce face flori mici albastre-violet și este parte din familia Lamiaceae/Labiatae. Foarte îndrăgită, această specie este cultivată pentru proprietățile sale medicinale, aromatice și ornamentale. Cel mai probabil, planta și-a căpătat numele din latinescul „salvare” (a salva), indicând importanța deosebită pe care romanii i-o acordau acestei specii pentru proprietățile sale sanogene. Iar romanii nu au fost singurii, virtuțile Salviei fiind bine cunoscute și apreciate și de către vechii egipteni, greci, daci sau chinezi ce o considerau un panaceu. Vedem, astfel, că Salvia și-a demonstrat utilitatea și este folosită din timpuri străvechi, motiv pentru care, în zilele noastre este una dintre plantele de referință din fitoterapia modernă. Derivatele din frunzele acestei plante sunt recomandate pentru optimizarea digestiei prin stimularea funcțiilor hepatice și biliare, calmarea mucoaselor gastrice și intestinale și ușurarea eliminării gazelor. De asemenea, preparatele pe bază de Salvie sunt complementare în combaterea bufeurilor și transpirației nocturne, putându-se asocia cu Lavanda. Salvia este adjuvantă și în calmarea sistemului nervos, îmbunătățirea memoriei și reechilibrarea sistemului endocrin datorită conținutului în fitoestrogeni. Aceasta sporește rezistența organismului față de factorii de stres și îl tonifică datorită conținutului bogat de vitamine și minerale.

Pe scurt, extractul de Salvie ajută la echilibrarea balanței hormonale, cu eficiență sporită în reducerea transpirațiilor nocturne abundente. În plus, compușii activi (de ex.: ulei eteric cu hidrocarburi terpenice: pinen, camfen, mircen, terpinen, limonen, ocimen, alloocimen, cimen, terpinolen, tujen, tujan, tricilen, cubeben, copaen, bourbonen, guijumen, cariofilen, izocariofilen, maalien, aromadendren, alloaromadendren, humulen, cadinen, calamenen, sitosterol, stigmasterol; și compuși oxigenați: borneol, terpineol, linalool, sabinol, viridifloral, cariofil-enoxid, tuionă, camfor, aldehidă acetică, aldehidă izovalerianică, acetat de bornil, acetat de linalil, acetat de sabinol, izovalerianat de metil, compuși parafinici, flavone – derivați liberi sau glicozați de luteolină și apigenină; taninuri – care, în timpul uscării, se transformă în flobafene; enzime: fenolaze, peroxidaze, oxidoreductaze, biciclic-monoterpe-nol-dehidrogenază; acizi organici: rozmarinic, cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic, fumaric, glicolic, gliceric; rășină, lipide, glucide, saponină, vitamine: complex B, vitamina C și substanțe minerale cu K, Ca, P, Mg, Na, Fe, Mn, Zn, B, Cu, Mo) din frunzele acestei specii contribuie și la: secreția și evacuarea bilei, întărirea imunității, fluidizarea sângelui, normalizarea glicemiei, combaterea stresului oxidativ și limitarea proceselor inflamatorii din organism. Astfel, printre virtuțile derivatelor din Salvie se numără acțiunea: antisudorifică, antioxidantă, digestivă, colecistokinetică, tonic amară, fitoestrogenică, stomahică, emenagogă, antispastică, carminativă, antigalactogenă, hipoglicemiantă, hipotensivă și diuretică. În produsul de față, Salvia susține digestia și procesele de detoxifiere ale organismului. De asemenea, ajută la protejarea ficatului și la limitarea stresului oxidativ indus de fumatul activ sau pasiv.

Trei-frați-pătați (Viola tricolor), cunoscută și drept Panseluță de câmp, Catifeluță sau Barba-împăratului, este o specie erbacee perenă, din familia Violaceae (din care fac parte panseluțele și violetele). Aceasta este originară din regiunile temperate ale Eurasiei și se caracterizează prin flori frumoase, cu petale de culori diferite: albe, mov, albastre sau galbene. Ca fapt divers, Panseluțele de grădină se trag din Panseluța de câmp, aceasta din urmă fiind comestibilă și putând fi folosită ca atare, în salate, având proprietăți antioxidante.

Cu o bogată reprezentare în mitologia greacă și cea romană, și o tradiție îndelungată ca plantă medicinală, Trei-frați-pătați este deosebit de utilă în calmarea episoadelor alergice, detoxifierea organismului și eliminarea excesului de apă și acid uric din corp. Datorită flavonoidelor conținute, preparatele obținute din această specie, au o acțiune protectoare la nivelul sistemului cardiovascular. De asemenea, conținutul semnificativ în polipeptide cu acțiune citotoxică le fac un adjuvant important în combaterea problemelor legate de diviziunea celulară necontrolată. Numeroșii carotenoizi prezenți în aceste flori delicate au rolul de a proteja vederea, în special cea nocturnă, având proprietăți antioxidante. Nu în ultimul rând, Trei-frați-pătați are o acțiune benefică în episoadele epileptice, este calmantă asupra gâtului, ușurează respirația, susține confortul digestiv și reglează motilitatea intestinală. Extern, preparatele pe bază de Trei-frați-pătați dezinfectează și ajută la curățarea tenurilor grase și la întreținerea tenului iritat. Acestea sunt indicate în combaterea acneei, a dermatitelor atopice, eczemelor sau în urticarie.

În concluzie, extractul de Trei-frați-pătați ajută la modularea răspunsului imun și susține diviziunea celulară normală. În plus, compușii activi (de ex.: acid salicilic, peptide ciclotide, flavonoidele – quercetină, rutin, luteolină; mucilagii – glucoză, arabinoză, ramnoză; acizi fenolcarboxilici – cafeic, cumaric; carotenoizi – violaxantină, luteină, zeaxantină, β-caroten, anteraxantină; taninuri, cumarine, antocianidine, apigenin, kempferol, saponine ș.a.) din Trei-frați-pătați contribuie și la reducerea durerilor reumatice, menținerea sănătății sistemului respirator și a celui renal, curățarea organismului de toxine și combaterea proceselor inflamatorii. Pe scurt, printre virtuțile derivatelor din Trei-frați-pătați se numără acțiunea: imunomodulatoare, antialergică, depurativă, antiinflamatoare, analgezică, emolientă, citostatică, diaforetică, ușor laxativă și diuretică.

Anghinarea (Cynara scolymus) este o plantă erbacee perenă, meliferă și legumicolă din familia Asteraceae/Compositae (din care fac parte și Floarea-soarelui, Cicoarea, Echinacea, Coada-șoricelului, Păpădia, Brusturele, Pelinul, Tarhonul și multe altele). În cultură, specia se comportă ca anuală, bienală sau trienală. Aceasta este cultivată atât pentru proprietățile sale sanogene, cât și ca aliment, fiind foarte îndrăgită în țări precum Italia (principala cultivatoare, exportatoare și consumatoare din UE), Franța, Argentina și SUA. Utilizată încă din Antichitate atât ca plantă medicinală, cât și legumicolă, Anghinarea apare consemnată pentru prima dată în secolul IV î.e.n. în Peninsula Italică. Specia a fost cultivată atât de romani, cât și de grecii sau egiptenii antici, însă aceasta capătă caracteristicile pe care le întâlnim în zilele noastre în secolul al XV-lea când este ameliorată de către cultivatorii italieni. În țara noastră, specia este cultivată majoritar ca plantă medicinală fiind utilă pentru sănătatea umană, dar și pentru cea animală. Partea cu cel mai mare potențial sanogen sunt frunzele, acestea stând la baza multor preparate precum: infuzii, tincturi, bitter, extracte instant, capsule sau comprimate. Datorită numeroaselor principii active pe care le conține, Anghinarea ajută la susținerea bunei funcționări a sistemului hepato-biliar, în special, dar și a sistemului renal și cardiovascular.

Mai exact, principiile amare conținute de către frunzele acestei specii sunt responsabile în cea mai mare parte pentru efectele sale hepatostimulatoare și colecistokinetice. Este important de remarcat faptul că aceste efecte se obțin DOAR prin resimțirea gustului amar! Astfel, odată cu stimularea receptorilor pentru gustul amar, are loc o reacție automată a organismului, prin care se crește secreția salivară și cea a glandelor cu secreție internă. Spre exemplu, cinarina este compusul cu acțiune coleretică ce ajută la creșterea volumului secreției biliare de 4-5 ori, iar acidul clorogenic favorizează excreția biliară în duoden. Tot cinarina este responsabilă și de proprietățile hepatoprotectoare și detoxifiante. Împreună cu acizii cafeilchinici aceasta ajută la eliminarea agenților hepatotoxici precum tetraclorura de carbon care este responsabilă de apariția fenomenului de „ficat gras” sau poate genera probleme de natură renală. Vedem, așadar, că produsele pe bază de Anghinare sunt deosebit de utile pentru sănătate prin capacitatea lor de a întări funcția detoxifiantă a ficatului, regenerând celulele hepatice și îmbunătățind activitatea colecistului.

Pe lângă acțiunea benefică la nivelul ficatului și a colecistului, preparatele pe bază de Anghinare sunt utile și în menținerea sănătății cardiovasculare datorită caracterului hipolipemiant, antisclerotic și de scădere a tensiunii arteriale. S-a observat faptul că extractele din frunzele acestei plante au capacitatea de a bloca activitatea enzimei responsabile de sinteza colesterolului (reductaza HMG-CoA), ducând la scăderea colesterolului seric. De asemenea, aceste extracte pot normaliza și nivelul trigliceridelor, pot regla raportul lipoproteinelor LDL:HDL și, prin acțiunea acidului clorogenic, pot scădea glicemia prin inhibarea reacțiilor de glucogeneză și reducerea absorbției glucozei la nivel intestinal. Nu în ultimul rând, Anghinarea este utilă și în menținerea sănătății rinichilor datorită cinarozidei care are efect diuretic. Aceasta crește debitul urinar favorizând eliminarea masivă a toxinelor din organism prin urină. În consecință, prin protejarea rinichilor și reducerea colesterolului și a glicemiei, Anghinarea are și un rol secundar de protecție cardiovasculară, favorizând reducerea tensiunii arteriale și protejând împotriva fenomenelor aterosclerotice.

În concluzie, compușii activi (de ex.: principii amare, cinarină, acid 1,3-dicafeilchinic, flavonozide – cinarozidă, scolimozidă, polifenoli, glicozide, lactone sescviterpenice – cinaropicrină, groseimină, dehidrocinaropicrină, fitosteroli – sitosterol, stigmasterol, tarasterol, mucilagii, enzime, pectine, acizi – malic, clorogenic, neclorogenic, lactic, gliceric, cafeic, chinic, vitamine și minerale – potasiu, magneziu ș.a.) din frunzele de Anghinare contribuie la: menținerea bunei funcționări a ficatului și colecistului, reducerea nivelului de colesterol, lipide și zahăr din sânge, susținerea funcției renale, ameliorarea senzației de vomă, ușurarea digestiei și menținerea unei diviziuni celulare normale. Pe scurt, printre virtuțile extractului atomizat de Anghinare se numără acțiunea: tonic-amară, colagogă, coleretică, hepatoprotectoare, antiemetică, hipocolesterolemiantă, hipoglicemiantă, carminativă, antisclerotică, modulatoare asupra microbiotei intestinale, decongestivă la nivel renal și ușor diuretică.

Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă erbacee perenă cu flori galbene ce face parte din familia Asteraceae/Compositae (din care fac parte și Floarea-soarelui, Cicoarea, Anghinarea, Echinacea, Coada-șoricelului, Păpădia, Brusturele, Armurariul, Pelinul, Tarhonul și multe altele) și este originară din Eurasia. În ceea ce privește denumirea științifică, aceasta își are originea, cel mai probabil, fie din greaca veche, fiind compusă din cuvintele „taraxos” (boală) și „akon” (leac), fie din persanul „tarakhshaqūn” (plantă amară, cicoare sălbatică). Așa cum putem deduce din denumirea sa, Păpădia a fost cunoscută și consemnată de către grecii antici (Teofrast) și medicii arabi (Avicenna, Ibn Sarabi / Serapion), aceasta având o tradiție de utilizare foarte îndelungată în special ca plantă medicinală. În sezon, părțile sale aeriene sunt utilizate și ca aliment, fiind preparate sub formă de salată sau sirop.

Cu o multitudine de substanțe active conținute, Păpădia este bogată în: principii amare (lactone sesquiterpenice: taraxacină sau lactucopicrină, taraxacolidă liberă sau glucozidată, acid taraxinic), triterpene pentaciclice (taraxerol, taraxasterol, beta-amirenol, betulinol, lupeol), fitosteroli, acizi organici (cafeic, hidroxifenilacetic), acizi grași (palmitic, oleic, melissic, cerotic), colină, flavonoide (glucozida apigenolului și a luteolului), carotenoide (violaxantină, taraxantină), vitaminele A, B₁, C, D, săruri minerale (în special de potasiu). De asemenea, rădăcinile plantei sunt bogate în fructooligozaharide (inulină – 40%) cu acțiune prebiotică, fructoză și potasiu.

Datorită acestei bogății de substanțe active, Păpădia este recomandată în fitoterapie pentru proprietățile sale digestive, detoxifiante și hepatoprotectoare. Prin gustul său amar, stimulează secreția și evacuarea din colecist în duoden a sărurilor biliare, reglează pofta de mâncare, ușurează digestia prin stimularea secreției sucurilor digestive (salivă, suc gastric), reduce balonarea și flatulența și normalizează nivelurile de zahăr și grăsimi din sânge prin blocarea absorbției lor în exces, la nivel intestinal. De asemenea, datorită conținutului în potasiu, aceasta are o acțiune diuretică, depurativă, de eliminare a excesului de azot și acid uric din organism. În plus, potasiul, fitosterolii și alți compuși activi din produsele pe bază de Păpădie, contribuie la sănătatea cardiovasculară prin creșterea permeabilității capilare și mai buna irigare a miocardului. Nu în ultimul rând, această plantă este utilă și folosită extern, pentru menținerea sănătății pielii (ten, scalp, corp), calmând iritațiile și având o acțiune emolientă și tonifiantă. Toate aceste proprietăți recomandă derivatele din Păpădie ca fiind adjuvante ideale în curele de slăbire sau în dietele dezechilibrate, cu exces proteic, de grăsimi sau de zaharuri și în problemele de digestie asociate acestora.

În concluzie, extractul de Păpădie contribuie la menținerea sănătății sistemelor digestiv, hepato-biliar, renal și cardiovascular. Acesta favorizează eliminarea excesului de apă și acid uric pe cale urinară și are acțiune hipoazotemică. Susține, de asemenea, digestia și buna funcționare a colecistului prin stimularea secreției bilei și evacuarea acesteia în duoden. În plus, compușii activi (de ex.: alcooli triterpenici – arnidiol, faradiol; gliceride ale acizilor grași – palmitic, oleic, stearic; polioze, carotenoide, xantofile, flavoxantine, colină, flobafene, acid tartric, substanțe antibiotice, vitamine – A, C, D, B₁ și minerale – Ca, P, Na) din Păpădie, contribuie și la detoxifierea organismului, susținerea funcției miocardului, la reglarea glicemiei și la echilibrarea profilului lipidic. Pe scurt, printre virtuțile extractului de Păpădie se numără acțiunea: tonic-amară, detoxifiantă, digestivă, eupeptică, diuretică, colecistokinetică, hipoazotemică, hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, cardioprotectoare, astringentă, antihemoroidală și antiputridă.

Ienupărul (Juniperus communis) este un arbust conifer, rășinos, microfanerofit, sempervirent, aromatic, medicinal, condimentar care face parte din familia Cupressaceae (în care se regăsesc arbori și arbuști rășinoși sempervirenți precum Tuia, Chiparosul sau Sequoia). Mirosul Ienupărului este unul caracteristic, putând fi descris ca fiind proaspăt, lemnos, cu note dulci și picante. Aroma deosebită a acestuia îl face un ingredient îndrăgit în parfumuri și aromaterapie, fiind considerat o notă de mijloc. Cunoscut încă din Antichitate, Ienupărul are o tradiție de folosință îndelungată pe teritoriul țării noastre. Strămoșii noștri foloseau ramurile cu cetină, cetina și pseudobacele (fructele) în scopuri medicinale, pentru obținerea unor decocturi cu proprietăți depurative și antireumatice. De asemenea, cetina și fructele erau folosite și în apa pentru băile împotriva bolilor de sânge sau a durerilor reumatice. Frunzele mai erau utilizate și contra guturaiului, fiind puse pe jar și folosite apoi la afumat. Decoctul din fructe era folosit în special pentru afecțiunile renale și dropică, fiind amestecat cu lapte sau infuzat alături de rădăcinile de Pătrunjel și Urzică. Alături de Coada-calului și de cozile de Cireșe, frunzele și fructele de Ienupăr erau folosite pentru înlăturarea pietrelor la rinichi. În alte părți ale lumii, fructele acestei specii sunt folosite tradițional sub formă de condiment, în diverse feluri de mâncare precum cele din regiunea scandinavă. De asemenea, acestea sunt folosite și la aromatizarea ginului sau a unor lichioruri. Mai mult, Ienupărul are proprietăți medicinale și o tradiție îndelungată și în ritualurile spirituale ale popoarelor Amerindiene.

În fitoterapia modernă, derivatele din Ienupăr sunt recomandate pentru menținerea sănătății aparatului respirator, datorită proprietăților antiinflamatoare, antitusive, expectorante și antiseptice. Conform literaturii de specialitate, fructele de Ienupăr sunt cel mai adesea folosite la obținerea infuziilor, decocturilor sau tincturilor cu rol antiseptic la nivel urinar, respirator, digestiv și tegumentar. Datorită concentrației mari de ulei esențial, derivatele din Ienupăr ajută la fluidificarea secrețiilor bronșice și la dezinfectarea căilor respiratorii, ușurând respirația. De asemenea, derivatele din Ienupăr sunt complementare în calmarea inflamației mucoaselor, cu efecte benefice la nivelul bronhiilor, traheii, laringelor, faringelor, dar și a aparatului urinar. În plus, Ienupărul ajută și la reglarea digestiei, prin stimularea secrețiilor gastrointestinale și limitarea proceselor de fermentație. Fructele de Ienupăr au și proprietăți vitaminizante (în special vitamina C) și mineralizante (calciu, potasiu ș.a.). Nu în ultimul rând, produsele din Ienupăr susțin detoxifierea organismului și au acțiune antilitiazică prin stimularea eliminării toxinelor metabolice (de ex. urați) și a excesului de apă din țesuturi și articulații pe cale urinară și sudoripară. Trebuie menționat faptul că administrarea îndelungată a produselor pe bază de Ienupăr poate provoca iritații renale, de aceea, nu se recomandă administrarea pe perioade mai mari de 6 săptămâni.

În concluzie, preparatele pe bază de Ienupăr sunt adjuvante în menținerea sănătății pulmonare, a tractului respirator superior, în relaxarea sistemului nervos, detoxifierea organismului pe cale renală și sudoripară. Acestea influențează tonusul musculaturii netede diminuând spasmele de la nivelul tractului respirator, calmând episoadele de tuse și ușurând expectorația. Cantitatea mare de ulei esențial regăsită în această plantă ajută la calmarea senzației de disconfort de la nivelul căilor respiratorii, reducând inflamația și crescând imunitatea locală. În ceea ce privește componența uleiului volatil, acesta este bogat în α- și β-pinen, mircen, sabinen, limonen, (E)-β-cariofilen, α-humulen și alți compuși cu efecte puternic antibacteriene, antivirale, antifungice și nu doar. Spre exemplu, pinenul este un bronhodilatator foarte biodisponibil, dar și un bun antiinflamator, un antibiotic natural cu spectru larg (eficient și în cazul unor microorganisme rezistente la antibiotice) și chiar și un adjuvant al memoriei prin inhibarea acetilcolinesterazei. Limonenul conferă produsului de față proprietățile sale de calmare a simptomelor refluxului gastroesofagian și a arsurilor (pirozis). Extern, preparatele pe bază de Ienupăr dezinfectează și curăță eficient tenurile acneice, cu eczeme, dermatoze sau cu micoze. Acestea combat durerile reumatice, mătreața, acneea, celulita și infecțiile bucofaringiene, și protejează împotriva cariilor, plăcii bacteriene și a inflamației gingivale.

Castravetele-amar (Momordica charantia) este o plantă din familia Cucurbitaceelor utilizată în Medicina Tradițională Chineză și în cea Ayurvedică datorită gustului său foarte amar. Momordica este valoroasă atât din punct de vedere alimentar cât și fitoterapeutic. Se pare că această specie își are originea în India, de unde a fost introdusă în China în secolul al 14-lea, ajungând în zilele noastre să fie cultivată în multe părți ale lumii, însă cu precădere în Asia, Africa și America de Sud. În urma cultivării, au fost create numeroase soiuri, acestea fiind destul de diferite în funcție de locul de origine (India, China). Din punct de vedere alimentar, fructele de Momordica sunt folosite, de obicei, verzi sau în stadiul în care acestea încep să se îngălbenească. De asemenea, pot fi incluse în alimentație și frunzele și lăstarii tineri ce se consumă cruzi sau trași la tigaie. În bucătăria Chineză, Castravetele-amar este folosit în supe, preparate de tip „stir-fry” (trase la tigaie), diverse aperitive, gustări pentru ceai, ca infuzie și chiar ca surogat pentru hameiul din bere, datorită gustului amar. Bucătăria Indiană folosește Castravetele-amar în special alături de nuca de cocos, însă este regăsit și în preparate pe bază de curry, nuci măcinate, linte, orez sau cartofi. Tot indienii consumă acest fruct și sub formă de murături sau chiar în preparate recomandate persoanelor care au probleme cu glicemia (de ex.: „pachadi”).

Așa cum am putut vedea deja, din punct de vedere fitoterapeutic, Momordica are o tradiție îndelungată în Medicina Tradițională Chineză, Africană și în cea Ayurvedică, indienii atribuindu-le fructelor proprietăți: protectoare la nivelul stomacului (proprietăți recunoscute și în Turcia), laxative, antihelmintice (împotriva viermilor intestinali), antitusive, de stimulare a bilei și, în mod special, antidiabetice. În plus, medicina Tradițională Indiană mai recomandă aceste fructe și pentru probleme de piele, răni, ulcere, gută și afecțiuni reumatismale. În cercetările moderne, proprietățile hipolipemiante (de reducere a grăsimilor din sânge: colesterol, trigliceride) și în special cele hipoglicemiante (de reducere a glicemiei) au fost subiectul a numeroase studii științifice. Pe scurt, cel mai cunoscut mod de acțiune al acestei plante este, în prezent, reducerea cantității de glucoză din sânge prin inhibarea gluconeogenezei, datorată conținutului de „insulină vegetală”. Acest compus este cunoscut și sub denumirea de „insuveg” sau polipeptida p.

Studiile susțin că cea mai eficientă formă de consum în reducerea glicemiei este cea proaspătă (fruct întreg, smoothie, suc cu pulpă), dar tradiția de consum a plantei demonstrează utilitatea ei și sub formă de infuzie, sirop, pulberi și, mai nou, extracte concentrate încapsulate. De asemenea, a fost observată și o creștere a ratei de utilizare a glucozei la nivelul hepatocitelor (celulele ficatului) prin favorizarea recaptării sale celulare. În plus, complexul de substanțe active din această plantă contribuie și la refacerea funcției pancreatice, antrenând creșterea numărului de celule beta din Insulele Langerhans și stimulând secreția de insulină. Nu în ultimul rând, efectul de reducere a grăsimilor din sânge este obținut prin inhibarea activității lipazei (enzimă pancreatică ce scindează grăsimile), obținându-se reglarea metabolismului lipidic, scăderea absorbției grăsimilor și menținerea unui echilibru normal între cele două mari tipuri de colesterol (lipoproteinele HDL și LDL). Există și studii care susțin utilizarea Castravetelui-amar și în combaterea problemelor legate de diviziunea celulară necontrolată în anumite părți ale organismului (colon, prostată, sân, ficat ș.a.). Cercetările efectuate pe animale și in vitro au demonstrat capacitatea preparatelor pe bază de Momordica de a inhiba creșterea și proliferarea celulelor canceroase prin inhibarea unei enzime asociate tumorilor și prin modularea răspunsului imun. Un experiment clinic efectuat pe oameni internați în secția de oncologie a unui spital renumit din Sri Lanka a sugerat faptul că semințele acestor fructe pot distruge celulele canceroase, însă trebuie avut în vedere faptul că acestea pot fi toxice (în funcție de soi).

Alte studii clinice preliminare au evidențiat utilitatea produselor pe bază de Castravete-amar în adresarea problemelor de imunitate (în special foarte scăzută), diverse tipuri de infecții, psoriazis, stări febrile și chiar și pentru dereglări menstruale. Este posibil ca efectul antiviral al fructelor să se datoreze unor compuși cu acțiune protectoare la nivelul membranei celulare, împiedicând-se astfel pătrunderea virusurilor în celule. O altă ipoteză în favoarea acțiunii antivirale este aceea că substanțele active din Momordica inhibă sinteza proteinelor în celulele infectate, blocând replicarea virusurilor. Cu toate acestea, comunitatea științifică atrage atenția asupra faptului că se impune continuarea cercetărilor, și în special a studiilor clinice umane, pentru a confirma cu siguranță toate aceste beneficii. Reamintim că la baza tuturor acțiunilor benefice menționate mai sus stau numeroșii compuși activi conținuți de către fructele de Momordica. Printre aceștia amintim: carotenoizii, polipeptidele (din care polipeptida p – „insulina verde”), lectinele, fitosterolii (beta-sisterol, stigmasterol), momordicina și alți alcaloizi, glicozidele (charantină și momordină), saponozidele (principii amare), glicoproteinele, uleiurile esențiale, mucilagiile, aminoacizii (acid aspartic, treonină, serină, alanină, acid glutamic), luteolina, vitaminele (complex B, C, A, E, K), mineralele (Ca, Mg, K, P) și oligoelementele (Zn, Se, Fe, Mn).

În concluzie, compușii activi (de ex.: principii amare, alcaloizi, saponine, compuși fenolici, rezine, glicozide, cripto- și rubixantină, licopen, zeaxantină, luteină, cucurbitine, cucurbitacine, cucurbitani, inhibitori de guanilat ciclază, inhibitori ai tripsinei, gipsogenină, diosgenină, goiaglicozide și goiasaponine, hidroxitriptamine, nerolidol, fitosteroli – eritrodiol, spinasterol, momordenol, lanosterol, taraxerol, β-sitosterol-δ-glucozid; acizi organici – gentisic, petroselinic, glutamic, eleostearici, galacturonici, oxalic, lauric, linoleic, linolenic, miristic, oleic, oleanolic; peptide – polipeptida p; momordină, momordicină, charantină, momorcharazide, momordicozide, insulină vegetală, vitamine – complex B, C, A, E, K și minerale – Ca, Mg, K, P, Zn, Se, Mn, Fe ș.a.) din fructele de Momordica, contribuie la: protejarea pancreasului endocrin și îmbunătățirea sensibilității la insulină, stimularea folosirii glucozei de către celulele periferice și ale mușchilor scheletici, reducerea absorbției glucozei de la nivel intestinal, suprimarea enzimelor gluconeogenice, eficientizarea funcțiilor hepatobiliare, normalizarea colesterolului, îmbunătățirea digestiei, limitarea proceselor inflamatorii din organism, eliminarea helminților și menținerea proceselor normale de diviziune celulară. Pe scurt, printre virtuțile extractului de Momordica se numără acțiunea: hipoglicemiantă, protectoare la nivelul pancreasului, hipolipemiantă, stomahică (benefică pentru stomac), tonic-amară, antivirală (inclusiv HIV), antibacteriană (inclusiv Helicobacter pylori), antihelmintică (împotriva paraziților intestinali), depurativă, antitumorală, antioxidantă, antiinflamatoare și emetică (ajută la inducerea vomei).

Dudul (Morus alba/nigra) este un arbore foios, cultivat și, deseori sălbăticit, din familia Moraceae (din care fac parte 38 de genuri și peste 1.100 de specii dintre care și Smochinul, Arborele de pâine, Portocalul fals sau Ficusul bengalez). Ambele specii de Dud (alb și negru) sunt cultivate (pentru fructe, iar Dudul-alb și pentru sericicultură) în grădini, curți, livezi, pe marginea drumurilor, dar adesea sunt sălbăticite, putând fi întâlnite în regiunile de câmpie, deal, prin zăvoaie și prin Lunca și Delta Dunării. Cele două specii au fost naturalizate în țările europene și în alte locuri din lume, Dudul-alb provenind din China, iar Dudul-negru din nordul Persiei. Recunoscut și îndrăgit din timpuri străvechi pentru fructele sale delicioase și foarte sănătoase, istoria Dudului este strâns legată de creșterea viermilor de mătase. În timp ce în China frunzele Dudului-alb sunt folosite de peste 4.700 de ani pentru hrănirea viermilor de mătase, istoria Dudului-negru a fost și ea influențată de acest vierme nobil, arborele fiind naturalizat în Marea Britanie în secolul al XVII-lea în speranța de a fi folosit ca hrană pentru respectiva larvă a Fluturelui de mătase (Bombyx mori). Deși acest deziderat nu a fost îndeplinit, Dudul-negru a fost îndrăgit și în prezent există numeroase exemplare pe tot teritoriul european, cea mai răspândită plantație de Dud-negru din Europa fiind în Slovacia, la Pukanec.

Pe lângă utilizările alimentare și cele zootehnice, Dudul a fost folosit în trecut și în scopuri curative. Astfel, în medicina populară, acesta era folosit pentru calmarea durerilor de stomac, îmbunătățirea funcției ficatului și contra diabetului. Extern, frunzele de Dud-alb au fost utilizate pentru ameliorarea erupțiilor pruriginoase, rănilor care supurau și durerilor reumatice. În cazul Dudului-negru, Dioscoride recomanda frunzele acestei specii pentru reducerea inflamațiilor din corp (de ex. catar), combaterea ulcerelor și calmarea faringelor. Galen considera că substanțele active regăsite în frunzele de Dud aveau o acțiune febrifugă și de echilibrare a metabolismului. Pliniu cel Bătrân considera Dudele un adevărat panaceu, acestea reglând tranzitul intestinal accelerat, normalizând fluxul menstrual și reducând sputele sangvinolente. În medicina tradițională a țării noastre, cea mai folosită a fost scoarța care are proprietăți antiparazitare. De asemenea, siropul de Dud a fost folosit la calmarea durerilor în gât și la reducerea inflamației amigdalelor.

În fitoterapia modernă, frunzele de Dud-alb sau negru sunt folosite interschimbabil sau împreună datorită conținutului asemănător în principii active. Acestea se folosesc atât în preparate de uz uman, cât și în cele de uz veterinar. Cel mai adesea, frunzele se regăsesc în curele cu rol depurativ și antidiabetic, cele mai bune asocieri pentru scăderea glicemiei și reglarea metabolică fiind cu frunzele și fructele de Afin, fructele verzi de Momordica, tecile de Fasole sau cu extractele de Ciumărea (Galega officinalis). Datorită proprietăților astringente și a acțiunii de precipitare a proteinelor din conținutul intestinal, frunzele de Dud sunt indicate și în reglarea tranzitului intestinal accelerat. Foarte importante sunt și acțiunea antiinflamatoare, hemostatică și alcalinizantă a acestor frunze. Datorită acestor proprietăți frunzele de Dud sunt un remediu excelent în problemele de natură gastrointestinală, neutralizând aciditatea excesivă, calmând mucoasele inflamate și reducând hemoragiile. Similar, acțiunea antiinflamatoare și antiseptică le recomandă și în menținerea sănătății tractului respirator. În ceea ce privește fructele, cel mai adesea ele sunt folosite în caz de distrofie a miocardului. Dudele sunt tonifiante, vitaminizante și mineralizante, cu proprietăți depurative și ușor laxative atunci când sunt coapte. Laxativă este și scoarța, aceasta având și o acțiune antiparazitară în special împotriva infestațiilor cu tenii. Pe de cealaltă parte, mugurii de Dud se remarcă prin acțiunea lor astringentă și antidiareică. Extern, preparatele pe bază de Dud sunt indicate în calmarea și îngrijirea tenurilor uscate și cu tendință de hiperpigmentare. Siropul de Dude este indicat în calmarea durerilor în gât.

În concluzie, extractul din frunze de Dud contribuie la menținerea bunei funcționări a sistemului digestiv și la reglarea metabolismului. De asemenea, acesta are o acțiune hipoglicemiantă. În plus, compușii activi (de ex.: acizi organici – acetic folic, folinic, aspartic, propionic, izobutiric; tanin, amine – butilamine, aldehide, cetone, glucide, pectine, arginina, vitamina C, provitamina A și săruri minerale – maleat și carbonat de Ca) din frunzele de Dud, contribuie și la detoxifierea organismului prin stimularea diurezei și a sudorației, reglarea tranzitului intestinal accelerat, neutralizarea acidității crescute de la nivelul stomacului și a duodenului, reducerea inflamației de la nivelul mucoasei gastrointestinale și tractului respirator superior. Pe scurt, printre virtuțile derivatelor din Dud se numără acțiunea: hipoglicemiantă, alcalinizantă, astringentă, antiinflamatoare, antialergică, hemostatică locală, antidiareică, antiseptică, depurativă, sudorifică și diuretică. Extern, se remarcă acțiunea: antiseptică, hemostatică, astringentă, antiinflamatoare, antiaging, antipigmentară

Nucul (Juglans regia) este un arbore foios megafanerofit, cu înălțimi medii de 25-30 m, care face parte din familia Juglandaceae. Acesta iubește zonele însorite și solurile foarte fertile, în detrimentul speciilor din vecinătatea sa ce sunt eliminate în timp din cauza conținutului de iuglonă/juglonă din frunze, ce acționează ca un erbicid. În ceea ce privește cultivarea sa, aceasta pare să fi avut loc pentru prima dată în China, fiind ulterior adus în Europa din Iran de către greci (750-500 îHr), conform scrierilor lui Plinius cel Bătrân (27-79 dHr). Considerat regele pomilor în Antichitate, Nucul este prețuit pentru fructele sale, pentru lemnul său dar și pentru calitățile sale fitoterapeutice (muguri, frunze, coji verzi, lăstari tineri, fructe). Spre exemplu, pentru romani nucile reprezentau simbolul abundenței, fiind denumite „ghinda lui Jupiter” – Jovis glans și erau consumate pe post de desert. La daci, fructul era denumit „nux” și, printre altele, era folosit pentru obținerea uleiului de nuci. Tot dacii foloseau frunzele și cojile verzi de Nuc pentru vopsirea țesăturilor sau a părului, iar terapeutic, pentru băile de purificare a trupului (bube, infecții oftalmice), ameliorarea problemelor reumatice, orale (dureri de dinți, afte) și ginecologice (leucoree, metroragii).

În prezent, fitoterapia modernă recomandă preparatele din frunzele acestui pom în limitarea dezvoltării bacteriilor patogene și inhibarea secreției excesive a glandelor sudoripare, datorită conținutului mare de taninuri și saponine. De asemenea, extractul din frunze de Nuc are proprietăți ușor hipoglicemiante și hipotensoare. Nu în ultimul rând, aceasta are proprietăți astringente și antispastice, fiind eficientă în combaterea episoadelor de diaree acută. Folosit exterior, decoctul din frunzele de Nuc are o acțiune antiseptică, antiseboreică (fiind indicată pentru tenurile grase sau cu probleme), antimicotică (eficient împotriva speciilor de Candida), antipruriginoasă și hemostatică locală, fiind utile în refacerea epidermei lezate și a celei afectate de negi sau eczeme. Mai mult, acesta contribuie la menținerea sănătății țesutului epitelial prin acțiunea sa antioxidantă și anti-îmbătrânire. De asemenea, datorită conținutului în iuglonă/juglonă, un compus ce interacționează cu proteinele structurale ale pielii și părului, infuziile și decocturile din frunze de Nuc au un efect de pigmentare.

În concluzie, extractul din frunze de Nuc ajută la inhibarea dezvoltării microbiotei patogene intestinale, fiind un antispastic și astringent eficient. În plus, compușii activi (de ex.: tanini, saponine, flavonoizi, clorofilă, acid galic, acid elagic, acid cafeic, acid cumaric, iuglonă/juglonă, α și β-hidroiuglonă/hidrojuglonă, inozitol, tirozină, vitamina C și săruri minerale) din frunzele acestei specii contribuie și la: scăderea glicemiei și a tensiunii arteriale, combaterea stresului oxidativ și limitarea proceselor inflamatorii din organism, stimularea digestiei, susținerea proceselor de detoxifiere ale organismului, reducerea producției de lapte la femeile care alăptează, redarea tonusului general și reducerea transpirației și a mirosului neplăcut al acesteia. Astfel, printre virtuțile derivatelor din Nuc se numără acțiunea: astringentă, antidiareică, hipoglicemiantă, ușor hipotensivă, antispasmodică, tonică, digestivă, stomahică, antigalactogogă, antireumatică, antiseptică, antisudorifică, hemostatică, antifungică, antivirală, depurativă (în special în intoxicațiile cu mercur) și diuretică. Folosite extern, derivatele din Nuc au o acțiune: astringentă, hemostatică, antiseptică, antiseboreică, cheratolitică, cicatrizantă, antipruriginoasă și colorantă asupra pielii și părului (datorită iuglonei)

Scorțișoara de Ceylon (Cinnamomum verum) este o specie de arbore sempervirent care face parte din familia Lauraceae și care este originară din Sri Lanka. Scoarța internă a acestui copac are o tradiție îndelungată de folosință sub formă de condiment și aromatizant. Aroma sa deosebită se datorează conținutului semnificativ de ulei esențial bogat în substanțe precum: cinnamaldehidă, eugenol, acetat de (E)-cinnamil, linalool, β-cariofilen sau p-cimen. Uleiul este extras prin distilarea cu vapori de apă a scoarței interne sau a frunzelor acestei specii.

Pe scurt, uleiul esențial de Scorțișoară:

• Are un spectru antiinfecțios larg în combaterea virusurilor, bacteriilor și ciupercilor patogene.
• Este un tonic cerebral și stimulent mintal.
• Combate stările depresive prin inducerea gândurilor pozitive și alungarea gândurilor negre.
• Este tonic și stimulent digestiv.
• Stimulează circulația periferică și drenajul limfatic.
• Întreține igiena camerei prin alungarea țânțarilor și păianjenilor.
• Poate contribui la normalizarea glicemiei și a greutății corporale.
• Are proprietăți: antioxidante, antiseptice, detoxifiante, tonice, adaptogene și hipoglicemiante.

În aromaterapie, Scorțișoara este considerată o notă de mijloc, uneori de bază. Datorită aromei sale pământii-lemnoase, picante, calde, uscate și exotice, aceasta are o acțiune calmantă și afrodiziacă. Acest ulei se combină armonios cu: Nucșoară, Mentă, Portocală, Bergamotă și alte citrice, Trandafir, Vanilie, Ylang-ylang, Cardamom, Cuișoare, Ghimbir sau Tămâie.

Dincolo de proprietățile aromatizante, Scorțișoara este și o sursă bună de fier, vitamina K și calciu. În fitoterapie, aceasta este folosită pentru: a îmbunătăți pofta de mâncare și digestia, a ajuta la menținerea confortului gastric (proprietăți carminative), a contribui la menținerea igienei orale, a contribui la menținerea confortului corporal, cranian și dentar, a susține buna funcționare a tractului respirator superior, a susține buna funcționare a inimii și circulației, a ajuta la purificarea sângelui, a contribui la normalizarea nivelului lipidelor din sânge, a susține producția de HDL („colesterolul bun”), a ajuta la creșterea nivelului de energie a corpului, a ajuta la sporirea capacităților fizice și mentale și a contribui la întărirea organismului. Pe scurt, Scorțișoara are proprietăți antioxidante, detoxifiante, tonice, adaptogene și poate contribui la normalizarea glicemiei și a greutății corporale.

Cuișoarele sunt mugurii florali ai speciei exotice de arbust sempervirent Syzygium aromaticum (sin. Caryophyllus aromaticus sau Eugenia caryophyllata) care face parte din familia Myrtaceae. Astfel, acest arbust este înrudit cu Mirtul, Ienibaharul, Eucaliptul, Arborele de ceai (Tea-Tree) și, surprinzător, cu Guava. Originar doar din Insulele Maluku (Indonezia), acest arbore este cultivat, în zilele noastre, și în alte regiuni ale lumii datorită popularității mugurilor săi florali ce sunt un condiment deosebit de îndrăgit și cu o tradiție de consum ce precede perioada Imperiului Roman. Astfel, în prezent, cei mai importanți cultivatori sunt Indonezia, Madagascar, Sri Lanka și Insulele Comore.

Fiind mugurii unei specii aromatice, Cuișoarele sunt recunoscute pentru proprietățile lor aromatizante, acestea fiind folosite din timpuri străvechi ca mirodenie, parfumant, dar și ca remediu natural tradițional pentru multe probleme de sănătate. Datorită proprietăților antiseptice ale uleiului esențial conținut în acești muguri florali, specia este uneori folosită și pentru conservarea tradițională a produselor din lemn, precum și pentru a preveni mucegăirea unor alimente. Gustul și aroma deosebită a Cuișoarelor sunt date de către conținutul lor elevat în eugenol (70-90%), însă printre constituenții uleiului esențial se mai regăsesc și: β-cariofilena, α-humulena, eugenina, eugenitina, kaempferolul, campesterolul, stigmasterolul, acizii crategolic și galotanic, vanilina și salicilatul de metil. Acesta din urmă, împreună cu eugenolul, îi conferă uleiului esențial de Cuișoare o acțiune antiinflamatoare și de calmare a durerilor, cu precădere a celor dentare și reumatice. Pe lângă uleiul esențial, Cuișoarele mai conțin: carbohidrați, proteine, fibre, polifenoli, taninuri, betacaroteni, vitamine (A, C, K) și minerale (Mn, K, Fe, Ca, Mg).

În fitoterapia modernă, Cuișoarele și uleiul esențial extras din acestea au un efect analgezic local (datorat în mare parte eugenolului), ajută la menținerea sănătății orale (fiind eficiente în combaterea speciei bacteriene Enterococcus faecalis), calmează și protejează mucoasa gastrointestinală, au proprietăți antiseptice (inclusiv antifungice), antiinflamatoare și antioxidante de excepție, contribuie la întărirea imunității, îmbunătățesc digestia, au un efect carminativ și stomahic, au proprietăți ușor hipoglicemiante și de fluidizare a sângelui, sunt hepatoprotectoare (în special împotriva paracetamolului), au proprietăți afrodiziace și au acțiune vermifugă. Studiile recente indică și existența unor posibile proprietăți antitumorale ale Cuișoarelor datorită conținutului în acid oleanolic. Folosite extern, derivatele din Cuișoare calmează înțepăturile și alungă insectele, sunt un bun antiinflamator și anestezic local, au o acțiune ușor antihemoragică și ajută la combaterea respirației urât-mirositoare (halenă). În aromaterapie, uleiul esențial de Cuișoare este un bun neurotonic și se folosește ca stimulent general sau pentru calmarea durerilor de cap. În cosmetică, uleiul de Cuișoare se folosește și pentru reducerea vergeturilor.

Drojdia seleniată atomizată și plasmolizată este obținută din Drojdie de bere (Saccharomyces cerevisiae) ce a fost crescută pe un substrat îmbogățit cu seleniu. Avantajul acestui demers este transformarea seleniului anorganic (de ex., selenat, selenit) în seleniu organic (de ex., selenometionină, selenocisteină), mult mai ușor de recunoscut și utilizat de către organismul uman, și biodisponibilizarea nutrienților din drojdie prin intermediul plasmolizării și atomizării acesteia. Așadar, Drojdia seleniată este o sursă foarte biodisponibilă de seleniu organic, element cu rol antioxidant ce este prezent în cantități insuficiente în solul țării noastre și în special în alimentația modernă de tip fast-food. Acest microelement este un cofactor al enzimelor antioxidante glutation peroxidază și tioredoxin reductază. De asemenea, seleniul contribuie la formarea lichidului seminal, la buna funcționare a prostatei și a glandei tiroide (de ex., cofactor al enzimelor deiodinaze care reglează hormonii tiroidieni). În plus, acesta are și proprietăți imunostimulatoare și facilitează creșterea normală a părului și a unghiilor. Pe lângă conținutul crescut de seleniu organic, drojdia seleniată are în componența sa și enzima „invertază”. Invertaza produsă în mod natural de drojdie are o acțiune de scindare a zaharozei în glucoză și fructoză, micșorând travaliul metabolic al asimilării dizaharidelor. Mai mult, aceasta completează aportul de vitamine din complexul B ce sunt necesare funcționării optime a sistemului nervos, în special a creierului, și susține procesele de memorare și concentrare. Nu în ultimul rând, Drojdia seleniată este o sursă importantă de steroli și glucani, ingrediente ce au un rol însemnat în stimularea sistemului imunitar și menținerea sănătății cardiovasculare.

Mod de utilizare Hyper-Diab:

Adulți: câte 2 capsule de 3 ori pe zi, după masă, cu o cantitate suficientă de lichid. Se poate asocia cu tratamentul prescris de către un specialist, sub stricta supraveghere a acestuia.

Este indicată adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă, efort fizic moderat și o hidratare corespunzătoare.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu Ceai Antidiabetic și Tinctura Antidiabetica de la Hypericum!

Produse cu acțiune similară sau complementară: Momyrtidiab (sirop și capsule), Hyper-Diab Forte (capsule), Acid Alfa Lipoic (capsule),  Momordica (ceai și capsule), Siropul cu extract de Momordica (îndulcit cu Stevia), Hyper Antioxidant Forte (capsule), Natural Statine Forte (capsule), Hipocolesterolemiant (ceai, capsule), Hyper-Tum (sirop, ceai, capsule), Îndulcitor Hyper Stevia rebaudiana pulbere (100 g/200 g), Îndulcitor Hyper Stevia rebaudiana lichid (50 mL/250 mL), Îndulcitor Xylitol pulbere (200 g), Afin (ceai fructe sau frunze, sirop fără zahăr, capsule), 5-HTP Slăbire (capsule), Slăbire Extra (capsule), Slăbire Max (capsule), Hyper-Slăbire (capsule), Setul pentru Slăbire, Ceaiul și Tinctura pentru Slăbire, Noni și Echinacea (capsule), Bor Organic (capsule), Turmeric (capsule), Varză (capsule), Ceaiul Circulația-sângelui, Ceaiul de Dud, Fasole, Păpădie, Brusture, Urzică, Mur sau Mesteacăn, Ceaiul verde, Ceaiul Antiadipos și Oțetul pentru Slăbire de la Hypericum.

Pentru îngrijirea externă, vă recomandăm: Gelul Hyper VenoSan, Gelul Hyper Anticelulitic, Crema Hemor-Hyp, Ceaiul și Tinctura Antihemoroidală, Pasta de dinți naturală Hyper BoronProtect, Uleiurile esențiale de Scorțișoară, Cuișoare, Lavandă, Oregano sau Melisă (Roiniță), Ceaiul de Alun, Hamei, Mesteacăn, Frasin, Plop sau Stejar, și Sarea de baie Hyper Anti-aging de la Hypericum.

Formă de prezentare:

O cutie conține 60 capsule

Greutate netă:

℮ 20 g

Contraindicații:

• Nu se utilizează de către persoanele alergice la Țelină, Drojdie sau la plante din Fam. Asteraceae/Compositae, sau de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
• Contraindicat femeilor gravide sau care alăptează.

Precauții:

• Persoanele care urmează tratamente medicamentoase, cele care se află sub supraveghere medicală (în special pentru diabet, deficiență de G6PD – glucoză-6-fosfat dehidrogenază, tensiune arterială scăzută, afecțiuni renale, hepatice sau cardiovasculare grave) sau cele care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale, sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei.
• Suplimentele pe bază de drojdie ar putea interacționa cu tratamentele antidepresive (de ex.: fenelezină, tranilcipromină) și cu cele antifungice (de ex., fluconazol, terbinafină, itraconazol).
• Se recomandă creșterea aportului de apă pe parcursul curei cu derivate din Mesteacăn.
• A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
• A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
• Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Pentru mai multe informatii despre plantele constituente accesati Cartea