Apă de gură Hyper OxyProtect

- 18%

21,00 lei

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 1

Hyper OxyProtect : apă de gură cu apă oxigenată

Apă de gură cu acțiune antiseptică și hemostatică

Ingrediente (500 ml): Aqua, Glycerin, Hydrogen Peroxide 1%, Mentha Piperita extract.

Produsele Hypericum: Formule originale și ingrediente naturale. Calitate garantată!

Apele de gură create de către Laboratoarele Hypericum sunt produse cu ingrediente care provin din surse sigure, special alese și atent verificate. Astfel, putem garanta eficiența maximă și puritatea acestora, prin lipsa de metale grele, pesticide, îngrășăminte chimice sau alți contaminanți toxici carcinogeni. Mai mult, formulele noastre de apă de gură NU conțin halogeni (clor, fluor), parabeni, alcool, îndulcitori (de ex., aspartam), arome sau coloranți artificiali.

Caracteristici generale ale produsului:

Apa de gură Hyper OxyProtect a fost special creată pentru asigurarea corectă și completă a igienei orale.

Cu ingrediente atent selecționate și cât mai naturale, formula de față are o acțiune antiseptică, antiinflamatoare, antivirală, protejând împotriva formării plăcii bacteriene ce conduce la depunerea tartrului, inflamarea gingiilor (gingivită) și chiar la retracția gingivală și pierderea dinților (parodontită). Mai mult, produsul împrospătează respirația, eliminând mirosurile neplăcute. Folosită zilnic, alături de periajul dentar, de ața dentară sau dușul bucal, și împreună cu un comportament preventiv (alimentație echilibrată, hidratare corectă, evitarea abuzului de alcool, cafea, dulciuri, alimente foarte acide sau tutun), apa de gură Hyper OxyProtect protejează sănătatea cavității orale, prin combaterea microorganismelor patogene și îndepărtarea resturilor de alimente. Poate mult mai important în contextul actual, datorită concentrației potrivite de apă oxigenată (1%), produsul contribuie la creșterea imunității locale și la protejarea împotriva infectării cu diverse virusuri patogene. Tot mai multe studii științifice confirmă eficiența peroxidului de hidrogen în inactivarea virusurilor patogene, precum unele coronavirusuri (MERS-CoV, SARS-CoV, SARS-CoV-2 sau HCoV), reducând încărcătura virală și ameliorând simptomelor celor deja infectați.

Grija față de dantură este esențială pentru menținerea sănătății și imaginii noastre.

O dantură puternică și sănătoasă ne asigură o digestie eficientă – prin intermediul unei masticații corecte, ne permite să ne bucurăm de alimentele preferate și ne complimentează aspectul cu unul dintre gesturile universal recunoscute: zâmbetul.

Pentru protejarea sănătății danturii și obținerea unui zâmbet frumos, igiena orală este, deci, o preocupare esențială. Pe lângă periajul dinților și ața dentară, medicii stomatologi subliniază importanța folosirii apei de gură. Utilizată corect, aceasta asigură o curățare completă a cavității orale, permițând neutralizarea bacteriilor din zonele greu accesibile periuței sau aței dentare. Astfel, cu ajutorul unei ape de gură cu efect antiseptic, putem elimina bacteriile de pe limbă, obraji, de sub linia gingiei și din spațiile interdentare. Odată cu eliminarea bacteriilor și a resturilor de alimente, prevenim apariția formării plăcii dentare, a tartrului, parodontitei și a cariilor. De asemenea, apa de gură are rolul de protejare a smalțului, de combatere a respirației urât mirositoare și de împrospătare a respirației. Deși în prezent există multe tipuri de apă de gură, este foarte important să înțelegem care este cea potrivită necesităților proprii. Spre exemplu, o apă de gură cu alcool ar putea fi greu de tolerat pentru persoanele care au leziuni gingivale sau ale mucoasei bucale. Mai mult, alcoolul are un efect degresant și deshidratant puternic, putând să lase o senzație neplăcută de „gură uscată” după utilizare.

Foarte important de menționat este faptul că o apă de gură cu o concentrație mare de alcool poate chiar duce la influențarea rezultatelor testelor pentru determinarea alcoolemiei, dacă acesta este efectuat într-un interval scurt de la clătire. Pe de altă parte, apele de gură cosmetice nu conțin ingrediente antiseptice, antibacteriene sau de protejare a smalțului dentar. Acestea au doar rolul de a împrospăta respirația și de a îndepărta resturile de alimente rămase în cavitatea orală. Unele dintre acestea pot conține și substanțe de albire a dinților.

O altă categorie de ape de gură sunt cele pentru dinții sensibili și au rol de protejare a smalțului, remineralizare și atenuarea sensibilității dentare. Cel mai adesea, acestea conțin fluor și particule care sigilează canalele dentinei expuse. Nu în ultimul rând, este bine de știut că unele tipuri de apă de gură (de ex. cele cu clorhexidină, fluor sau cele preparate după o prescripție medicală) ar trebui folosite doar pentru perioade limitate de timp, sau doar la recomandarea medicului stomatolog din cauza efectelor secundare pe care le pot avea asupra danturii, glandei parotide, mucoasei bucale și a microbiotei orale.

Așadar, pentru susținerea corectă a sănătății orale, alegerea unei ape de gură cât mai naturale, ușor de tolerat, dar și eficiente, este demersul cel mai recomandat.

Cu o formulă simplă, dar eficientă, și mult mai puțin agresivă decât formulele clasice, care conțin concentrații mari de alcool sau de substanțe antibacteriene, Hyper OxyProtect nu usucă mucoasa bucală, nu alterează gustul, nu îngălbenește dinții, nu slăbește smalțul și nu strică echilibrul microbiotei orale, putând fi folosită cu regularitate. Aceasta este o alternativă eficientă pentru produsele cu acțiune antiseptică puternică, dar care au efecte secundare notabile atunci când sunt folosite pentru perioade mari de timp. Mai mult, aceasta este utilă împotriva infectării pe cale orală cu virusuri patogene, limitând răspândirea acestora la nivelul căilor respiratorii inferioare și ameliorând simptomele persoanelor deja infectate.

În continuare, vom prezenta câteva informații despre compușii activi din compoziția Apei de gură Hyper OxyProtect:

Apa oxigenată, sub denumirea științifică de Peroxid de hidrogen sau perhidrol (H 2 O 2 ), este un lichid incolor solubil în alcool și eter și miscibil cu apa. Datorită instabilității sale, aceasta se descompune spontan (reacția fiind influențată de: lumină, căldură și alți catalizatori) în apă și oxigen. Oxigenul rezultat este o specie reactivă, motiv pentru care apa oxigenată este utilizată cu succes, în diferite diluții, ca antiseptic.

În domeniul medical, peroxidul de hidrogen este util în curățarea plăgilor cutanate benigne, asigurând asepsia acestora.

Astfel, a fost dovedit prin numeroase studii de laborator că în concentrații de 0,5-3%, ca ingredient pentru apele de gură, aceasta ajută la neutralizarea diverselor tipuri de agenți patogeni, precum cei care cauzează parodontita, cariile sau respirația urât mirositoare. De asemenea, aceasta are și o acțiune hemostatică, ajutând la reducerea sângerărilor gingivale sau nazale (când este folosită ca ingredient în spray-urile nazale). Și mai important este faptul că în prezent sunt conduse tot mai multe studii cu scopul de a determina sau confirma eficiența acestui compus dezinfectant asupra virusului SARS-CoV-2. Cu o eficiență deja demonstrată împotriva altor tipuri de coronavirusuri (MERS-CoV, SARS-CoV sau HCoV, la o concentrație de 0,5%, timp de 1 minut, pe suprafețele inerte), apa oxigenată este o soluție promițătoare pentru combaterea infectării cu noul coronavirus și a ameliorării încărcăturii virale de la nivelul cavității bucale. În plus, virușii care cauzează gripa porcină, rubeola și rabia au fost demonstrați ca fiind vulnerabili la expunerea la apă oxigenată.

În concluzie, pe baza constatărilor expuse în numeroase studii de specialitate, precum și în urma revizuirii literaturii actuale privind apa oxigenată, am considerat că aceasta, în calitate de agent antiseptic, poate să joace un rol esențial în reducerea ratei de spitalizare și a complicațiilor legate de COVID-19.

Acesta este motivul pentru care am ales acest compus ca ingredient activ principal pentru Apa de gură Hyper OxyProtect. Eficacitatea antiseptică a apei oxigenate 3% împotriva SARS-CoV-2 pe ucoasa bucală și nazală a fost luată în considerație si studiată. Acțiunea antiseptică se datorează nu numai proprietăților oxidante, dar și inducerii inflamației antivirale înnăscute ca răspuns prin supraexprimarea receptorului Toll-like 3 (TLR3). Așadar, progresia generală a infecției de la tractul respirator superior la tractul respirator inferior poate fi astfel redusă, cu efecte pozitive și asupra simptomelor celor deja infectați.

Extractul de Mentă (Mentha piperita) are o acțiune decongestionantă, antiinflamatoare, antivirală, antifungică, antibacteriană, analgezică și revigorantă.

Acesta conține ulei volatil bogat în mentol, fiind des folosit în calmarea durerilor de cap, combaterea senzației de greață, fluidizarea secrețiilor nazale și reducerea senzației de mâncărime (prurit). Alimentar, acesta este regăsit ca agent aromatizant, iar ca supliment alimentar, uleiul de Mentă este deosebit de eficient în ușurarea digestiei, calmarea senzațiilor asociate sindromului intestinului iritabil (prin relaxarea mușchilor netezi și influențarea microbiotei), reducerea poftei de dulciuri și limitarea hiperfagiei (la resimțirea gustului mentolat). În produsul de față, extractul de Mentă are un efect răcoritor și împrospătează respirația.

Glicerina vegetală (glicerol vegetal) este un lichid incolor, inodor, cu gust dulce și o viscozitate medie. Aceasta este total netoxică și se folosește atât în industria alimentară cât și în cea farmaceutică sau cosmetică. Aceasta este un component de bază al grăsimilor vegetale. Glicerina este prezentă și în corpul uman, fiind un precursor al lipidelor sintetizate în ficat și țesutul adipos. Similar cu Acidul hialuronic, aceasta are un rol hidratant, fiind un compus cu proprietăți higroscopice (absoarbe și reține vaporii de apă din atmosferă) deseori folosit în produsele de îngrijire personale destinate pielii sensibile, ușor iritabile. Aceasta previne deshidratarea pielii și o protejează prin acțiunea sa bacteriostatică. De asemenea, glicerolul are și proprietăți crioprotectoare (protecție împotriva frigului). În produsul de față, glicerina are rol calmant, hidratant și protector asupra mucoasei bucale și, de asemenea, de îmbunătățire a texturii și gustului apei de gură.

Recomandări Hyper OxyProtect:

  • Recomandată în creșterea imunității locale față de virusurile și microorganismelor patogene;
  • Previne și reduce placa dentară, o cauză principală a afecțiunilor gingivale;
  • Ajută la îndepărtarea bacteriilor și resturilor alimentare greu accesibile dintre dinți;
  • Contribuie la calmarea inflamațiilor gingivale și de la nivelul mucoasei bucale;
  • Reduce sângerările gingivale;
  • Utilă în hidratarea, calmarea și regenerarea mucoasei bucale datorită glicerinei și extractului natural de Mentă;
  • Potrivită pentru persoanele care nu doresc sau nu pot consuma alcool;
  • Împrospătează respirația.

Mod de utilizare Hyper OxyProtect:
A se folosi dimineața și seara, la sfârșitul rutinei de curățare a dinților pentru clătirea gurii timp de 30-60 secunde. Cantitatea recomandată pentru o clătire este de 20 mL (cca 2 linguri). În timpul clătirii se poate resimți un efect efervescent datorită eliberării oxigenului activ. După ce finalizați clătirea, scuipați produsul și nu clătiți gura cu apă. Nu se va înghiți! Se poate folosi în irigatorul bucal. Este recomandată evitarea consumului de alimente și băuturi timp de 10-15 minute după curățare.

Pentru un efect mai puternic, este indicată asocierea cu Sprayul nazal Hyper OxyProtect HA de la Hypericum!
Se poate asocia cu succes și cu: Hyper-antiviral (capsule), Hyper-Grip (capsule), Hyper-bron (capsule), Ceaiul și Tinctura Antigripală, Ceaiul și Tinctura Antibronșitică, Vitacan Răceală și Gripă (capsule), NaturAsp (capsule), Siropul contra tusei (cu sau fără zahăr), ImunoBor D3 1.000 U.I. (capsule), Siropul Imunotonic (cu sau fără zahăr), Ceaiul, Tinctura și capsulele de Echinacea, Siropul de Brad, Siropul de Ridiche-neagră (cu sau fără Propolis), Siropul de Soc, Siropul Elixirul vieții Ro, Noni și Echinacea (capsule), Tinctura de Propolis, Extractul de Propolis fără alcool, Mierea de albine cu propolis, Oțetul Antigripal, Ceaiul de Cimbrișor, Ceaiul de Scai-vânăt, Isop, Podbal, Soc sau de Salcie și Uleiul esențial de Cimbru sau Mentă.

Extern se poate combina cu: Apa de gură BoronProtect, Hyper Hygienic Spray (pentru suprafețe, mâini sau telefoane), Hyper Hygienic Gel, Sprayul cu Propolis (fără alcool), Sprayul cu Propolis și
Acid alfa-lipoic, Săpunul lichid pentru mâini cu Borax sau Uleiurile esențiale de Brad, Mentă, Eucalipt sau Cimbru de la Hypericum.

Contraindicații: Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

Nu înghițiți sau diluați produsul;
Nu beți din sticlă. Folosiți un pahar sau capacul, apoi clătiți-l bine;
Evitați contactul cu ochii;
A se clăti imediat cu apă călduță, în cazul în care produsul vine în contact cu ochii;
A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.

Volum net: ℮ 500 ml

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Producător:
S.C. HYPERICUM IMPEX S.R.L.
Baia Sprie, str. Gutinului, nr. 3A, Maramureș, România
Tel./fax: 0262 372 695
0262 271 338

Dacă aveți întrebări sau sugestii, vă rugăm să ne contactați la nr. tel: 0262372695 sau scrieți-ne pe
adresa de e-mail: [email protected]
Pentru mai multe informații cu privire la produsele noastre și pentru oferte, vă rugăm să accesați
site-ul: www.hypericumimpex.ro
Vă stăm cu plăcere la dispoziție!
Echipa dumneavoastră, Hypericum

Fructoborat de calciu

Produs complementar 

Apă de gură Hyper OxyProtect
Apă de gură Hyper OxyProtect

21,00 lei

Hypericum Plant
Logo