Crema cu Goji 40ml

- 17%

27,00 lei

Crema cu Goji 40ml – Cremă cu acțiune nutritivă și antioxidantă, atent formulată pentru a avea un efect nutritiv și de reîntinerire asupra pielii.

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 0

Crema cu Goji 40ml

Crema cu Goji 40ml Cremă cu acțiune nutritivă și antioxidantă

Ingrediente Crema cu Goji 40ml:

Aqua, Lycium Barbarum fruit extract (extract din fructe de Goji), Vegetable glycerin (Glicerină vegetală), Sodium polyacrylate, Hydrogenated polydecene, Trideceth-6, Cocos Nucifera oil (ulei din Nucă de Cocos), Phenoxyethanol, Helianthus Annuus seed oil (ulei din semințe de Floarea-soarelui), Polysorbate 20, Hyaluronic Acid (Acid hialuronic), Tocoferol (vitamina E), Ethylhexylglycerin.

Caracteristici generale ale produsului – Crema cu Goji 40ml:

Crema cu Goji a fost atent formulată pentru a avea un efect nutritiv și de reîntinerire asupra pielii. La crearea produsului, am ales o abordare holistă, selectând ingrediente care au o biodisponibilitate crescută, ce acționează atât la suprafața epidermei, cât și în straturile mai adânci, pentru a hrăni, hidrata și proteja pielea față de factorii ce pot accelera îmbătrânirea. Datorită texturii sale mătăsoase, non-uleioase, crema este ușor de întins, fiind absorbită rapid și în profunzime. De asemenea, formula atent concepută a cremei NU conține substanțe chimice precum: uleiuri minerale, coloranți artificiali, parfum sau parabeni.

Alegerea unor produse cosmetice cu ingrediente active naturale, eficiente și în cantitățile corespunzătoare nevoilor pielii noastre este un deziderat tot mai important odată cu trecerea timpului deoarece concentrația naturală a nutrienților și compușilor bioactivi din piele (de ex. Acidul hialuronic) este diminuată de către înaintarea în vârstă sau de către diversele obiceiuri nesănătoase (fumat, exces de substanțe, somn de slabă calitate, lipsa hidratării, expunerea repetată la razele UV). Astfel, pielea începe să își piardă vitalitatea, fermitatea și hidratarea, devenind ridată și uscată. De aceea, am creat Crema cu Goji, dorindu-ne o formulă curată, eficientă și cât mai naturală de a combate din exterior acest declin natural, ca metodă complementară suplimentării interne cu produse pe bază de Acid hialuronic și cu alimente bogate în antioxidanți, vitamine și minerale, precum fructele de Goji.

Proprietățile nutriționale deosebite ale fructelor de Goji sunt motivul pentru care acestea au fost introduse în categoria superalimentelor și au devenit tot mai cunoscute în anii recenți. Fructele de Goji au o valoare nutrițională înaltă datorită compoziției lor care asigură o cantitate semnificativă din necesarul zilnic de macronutrienți și fibre alimentare. În plus, aceste fructe conțin: 7 vitamine, 11 minerale esențiale, 22 oligoelemente și 18 aminoacizi cărora li se adaugă antioxidanți precum zeaxantina, luteina, licopenul, β-carotenul sau β-criptoxantina. Totuși, acțiunea sanogenă a acestor fructe nu este deloc o noutate, aceasta fiind recunoscută de către medicina tradițională chinezească ce consideră fructul acestei specii ca fiind un produs eficient în: menținerea unui moral ridicat, tonifierea ficatului, protejarea rinichilor, curățarea sângelui, îmbunătățirea performanțelor sportive prin susținerea dezvoltării oaselor și a masei musculare și ameliorarea insuficienței sexuale atât la femei cât și la bărbați. În egală măsură, acest fruct este recomandat ca adjuvant în diverse probleme de sănătate datorită proprietăților sale: antioxidante, hipoglicemiante, vitaminizante, mineralizante, hipotensoare, hipocolesterolemiante, antiinflamatoare, imunomodulatoare, fortifiante și de protejare a acuității vizuale. De asemenea, folosite extern (cutanat), produsele pe bază de Goji au un efect de încetinire a îmbătrânirii, prevenind albirea părului, apariția ridurilor și pigmentarea pielii.

Prin asocierea extractului din fructe de Goji cu Acidul hialuronic și vitamina E, formula de față asigură potențarea acestor ingrediente active în vederea obținerii unui efect nutritiv, antioxidant și de tonifiere, vizibil și de durată. Astfel, Acidul hialuronic, sau Hialuronanul, este un produs propriu organismului uman, fiind regăsit cu precădere în țesuturile: epitelial, conjunctiv și nervos. Acesta este un constituent important al cartilagiilor, ochiului, lichidului sinovial și al pielii, având un rol activ în dinamica și proliferarea celulară, transportul nutrienților și eliminarea toxinelor la nivelul țesuturilor. Hialuronanul este un glicozaminoglican și, alături de elastină și colagen, acesta este unul dintre cele mai importante elemente ale matricei extracelulare. De aceea, Acidul hialuronic are o acțiune complexă în procesul de vindecare al țesuturilor, fiind un modulator al răspunsului inflamator, organizator al matricei țesutului de granulație și protector împotriva acțiunii radicalilor liberi. În cosmetică, Hyaluronanul este apreciat pentru rolul său esențial în menținerea supleței, elasticității și fermității pielii. Acest lucru se datorează acțiunii sale de refacere a țesuturilor epiteliale prin stimularea sintetizării Colagenului și al proliferării keratinocitelor, proprietăților antioxidante și a celor de hidratare a pielii (Hyaluronanul fiind o moleculă deosebit de hidrofilă, cu o capacitate excepțională de reținere a apei, mărindu-și greutatea de până la 1.000 de ori). Practic, acest compus ajută la estomparea ridurilor și în procesele de refacere a zonelor epiteliale ce prezintă leziuni sau cicatrici. Datorită acțiunii antioxidante, acesta are și un efect benefic în protejarea și refacerea pielii expuse la radiațiile ultraviolete (de ex: după plajă sau solar). Din nefericire, moleculele de Acid hialuronic sunt schimbate în organism într-un ritm alert (1 zi la nivel epitelial), fapt ce face necesară refacerea zilnică a rezervelor în vederea menținerii proceselor caracteristice unui ten tânăr.

În concluzie, ingredientele active din formula de față sinergizează pentru a reda și menține fermitatea și aspectul tineresc al pielii. Pe scurt, Glicerina vegetală (glicerol) previne deshidratarea pielii și o protejează prin acțiunea sa bacteriostatică și crioprotectoare (protecție împotriva frigului), iar Tocoferolul (vitamina E) acționează ca un antioxidant, sinergizând cu carotenoizii din fructele de Goji și potențând efectul Hialuronanului.

Beneficiile utilizării regulate ale Cremei cu Goji sunt acelea că:

  • Ajută la estomparea ridurilor și înlăturarea semnelor de îmbătrânire prematură a pielii;
  • Contribuie la menținerea elasticității și fermității pielii;
  • Este eficientă în menținerea unei hidratări optime a epidermei;
  • Ajută la regenerarea pielii, inclusiv a celei cu pistrui sau lezate de acțiunea razelor UV;
  • Este eficientă în calmarea pielii iritate sau afectate de frig;
  • Asigură limitarea stresului oxidativ de la nivelul pielii;
  • Are o eficacitate sporită chiar și pentru persoanele fumătoare, cele cu un ten lipsit de tonus și fermitate, sensibil, seboreic, cu pori dilatați sau cu cicatrici (recente și superficiale);
  • Poate fi folosită de întreaga familie (copii, adulți, vârstnici, persoane cu pielea sensibilă ș.a.).

Mod de utilizare:

Se aplică pe piele în strat subțire, și se masează ușor până la absorția completă.

Precautii:

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se evita contactul cu ochii și mucoasele. Nu se aplică pe pielea cu plăgi deschise.
A nu se utiliza de către persoanele alergice la vreunul din ingredientele produsului.
A se păstra la loc răcoros, ferit de surse de căldură.

Crema cu Goji 40ml
Crema cu Goji 40ml

27,00 lei

Hypericum Plant
Logo